imagine articol

Horia Pascu: „Vocala schimbă în bine viaţa oamenilor”

„Prima întâlnire cu soția mea nu a fost la un pahar de vin și la un trandafir roșu, ci la un meci de baschet”, povestește, cu zâmbetul până la urechi, Horia Pascu. La vremea respectivă era un antrenor tânăr, aflat la început de drum. Nu se putea dezlipi de juniorii pe care îi pregătea și nu intenționa să lipsească vreodată de la meciurile echipei mari. Își dorea, în paralel, să o cunoască mai bine pe Crina și a găsit, curajos, soluția ideală:

- Nu vrei să vii și tu cu mine? 
- La ce?
- La baschet. Ai mai fost vreodată?
- Nu.
- Vrei să vii?
- Vin!

Așa a rememorat Horia dialogul, însă cu siguranță și Crina are propria variantă a poveștii. Cert este baschetul și șarmul lui Pascu au fost irezistibile, iar cei doi au întemeiat o familie. De fapt, formează una dintre cele mai frumoase familii pe care le remarcăm în tribune la partidele jucate de U-Banca Transilvania. Înainte să devină părinți, Horia și Crina mergeau și în deplasări. Acum sunt prezenți la confruntările de acasă, unde îi însoțește în permanență fiica lor, Corina. Fetița, de o energie molipsitoare, poartă de fiecare dată tricouri alb-negre, aplaudă și chiar știe cântecele peluzei. Corina vine la sală de la 10 luni, ajungând ulterior și pe stadion. „Acum mă bate la cap să o duc din nou, dar i-am zis: <<Uite, tati, promit că mergem la anul, când nu va fi rece>>”, mărturisește Horia, plin de satisfacție. Oricând vorbește despre familia lui, ochii îi sunt inundați de lacrimi curgătoare ca Someșul, martor al trofeelor adjudecate de baschetbaliști.

„Am două tatuaje importante. În primul se regăsesc bătăile inimii fiicei mele. Când soția mea era însărcinată, după ecografie, un prieten din Sibiu mi-a făcut o undă pe care mi-am tatuat-o. Al doilea tatuaj reprezintă o automotivație pentru mine. L-am furat din celebra reclamă făcută de Nike în memoria lui Kobe Bryant. Scrie <<Better Father>>, deoarece îmi doresc să fiu un tată mai bun în fiecare zi”.

+ 2
Foto: Manases Sandor

Dincolo de familia de acasă, care îl susține în permanență, Pascu spune, la fel de emoționat, că a găsit o familie și în sânul Universității. Ca orice tânăr sosit în Cluj de pe alte meleaguri, Horia a devenit fan al șepcilor roșii în studenție. A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș Bolyai și a trăit acea memorabilă viață de cămin. Nu a exagerat cu petrecerile, întrucât își ocupa majoritatea timpului la sală. Rememorează, râzând, că se enerva dacă rata încălzirea echipelor la meciuri, indiferent cine intra pe teren. 

„Am stat patru ani în cămin și am avut noroc că am împărțit camera cu fostul meu coleg de bancă din liceu. A fost o perioadă de neuitat. Printre cei mai buni prieteni din prezent este tot un fost coleg de cămin, născut în aceeași zi cu mine. Un alt coleg de cămin este nașul de botez al fiicei mele, deci am legat prietenii incredibile. Studenția m-a ajutat să ajung și în State, am mers de două ori și mi-a plăcut la nebunie. Student fiind, am început cu antrenoratul în anul 2005. Atunci m-am dus prima dată cu Pop Călin la turneul final de la Craiova. Acela a fost primul meu contact cu antrenoratul. Înainte am fost în practică la clubul PH Baschet. Acolo am avut și o primă grupă de băieți. Selecția a început-o Călin și am preluat-o eu la final. M-am apropiat mult de Călin, el fiind nașul meu de căsătorie. În altă ordine de idei, eram foarte tineri să știm ce vom face. Nu mă gândeam că voi ajunge antrenor de baschet. Era sportul pe care îl practicam cel mai bine. Exista o idee să rămân în zona baschetului, dar nu așa de repede. După ce am terminat cu practica de antrenorat, în anul IV am fost angajat la clubul PH Baschet”.

Horia Pop, o legendă a baschetului clujean, a fondat inițial un club de junioare, deoarece numele lui se leagă de marile performanțe izbutite de jucătoarele Universității în anii ’80. 12 titluri consecutive au cucerit clujencele între 1981 și 1993, sub comanda antrenorilor Nicolae Martin și Horia Pop. De la profu’, Pascu recunoaște că a învățat primele noțiuni de antrenorat și identifică ușor una dintre cele mai valoroase lecții însușite: disciplina. N-ar fi renunțat ușor la primul său loc de muncă dacă nu se concretiza un vis, și anume acela de a lucra la “U”. 

„Înainte să ajung la <<U>>, m-a măcinat puțin momentul plecării. Am avut cumva o strângere de inimă. Mi-am scris demisia și am plecat. Efectiv am fugit pe scări direct la autobuz. Pe bune! Spre fericirea mea, majoritatea copiilor pe care îi antrenam s-au transferat la rândul lor de la PH. Exact atunci a venit Kuti și am câștigat campionatul, în Horia Demian. Era totul foarte bine organizat, existau condiții de performanță. Abia așteptam să port <<U>> pe piept. Când am primit primul tricou polo, eram în stare să îl iau pe mine și la biserică. Am fost tare mândru. Și acum sunt foarte mândru. Mi-am pus inclusiv numerele de înmatriculare la mașină în strânsă legătură cu clubul. Vocala schimbă în bine viața oamenilor. Prin intermediul echipei am cunoscut oameni fantastici. O să fim nașii unui cuplu deosebit, iar pe acei oameni i-am întâlnit tot grație lui <<U>>”.

Orice meci al Universității reprezintă un prilej de sărbătoare în familia Pascu. Dacă partida are loc acasă, Horia și fetele vor face tot posibilul să ia loc în tribune. În cazul unei deplasări, primesc prieteni în vizită și savurează la “U”nison succesele alb-negrilor. Toate calculele se schimbă dacă juniorii Academiei U-BT au de disputat vreo etapă.

„Cu cine lucrez eu acum, nu mai sunt copii. Trebuie să îi tratez la fel ca pe prietenii mei. Nu mai pot să fiu la fel de strict cu toți și să mă impun strigând. Juniorii s-au dezvoltat ca personalitate, încep să înțeleagă anumite lucruri. Își dau seama ce pot, cât și de ce. Se schimbă puțin și modul de lucru. Trebuie să te mulezi și tu după ei, nu doar ei să se muleze după tine. Toată lumea poate să spună că noi avem rolul să creștem jucători pentru echipa mare sau pentru naționala de seniori. Eu cred că e mai mult de atât. Noi trebuie să dezvoltăm oameni. Când renunță la baschet, copiii noștri știu să salute, să spună vă rog frumos și mulțumesc. Dezvoltăm și munca de echipă în permanență. Ei trebuie să evolueze întâi ca oameni și mai apoi ca atleți. Și antrenorul trebuie să fie corect cu el în tot procesul ăsta. Am un mare noroc că mă susține în familia, în special soția. Vin acasă nervos după un meci sau un antrenament prost și ele mă împing de la spate. Fără doar și poate, Crina este stâlpul meu. Trăiește alături de mine fiecare clipă, bună sau rea."

Ca antrenor la Academia U-BT, Pascu a cucerit titlul național la categoriile U14, U15, U16 sau U18. A ieșit de mai multe ori vicecampion și a promovat numeroși sportivi la loturile naționale. Drept dovadă, în vara lui 2018 majoritatea componenților României la U18 proveneau de la U-BT.

„Nu am simțit niciodată un complex că nu am fost baschetbalist. Se întâmplă totuși să am un complex dacă nu știu cum să le transmit o informație. Mai există o situație care mă blochează și este legată de Silvă. Uneori asistă la antrenamente și am momente în care mă pierd și îi zic așa: 

- Bă, efectiv mă blochezi. 
- Păi de ce? 
- Pentru că respectul pe care noi ți-l purtăm e enorm. 

Întotdeauna ne întrebăm dacă facem ceva greșit. Se întâmplă ca noi să dăm un coș și să mă uit imediat la Silvă, să văd dacă a reacționat. Recent au venit la noi la meci Silvă, Ćiuia, Pero și Răzvan Cenean. Stăteau ca un juriu. Luam coș și mă uitam la Silvă. Încercam să îi anticipez reacția. Dacă se uită vreodată urât la mine sunt terminat (râde cu poftă). Nu vreau să dezamăgesc mai departe”.

Pascu urăște să piardă, însă nu acceptă nici în ruptul capului să trișeze. Și-a creat o mentalitate de învingător încă din copilărie. Familia l-a introdus în fascinanta lume a sportului. Mama, desemnată Maestru Emerit al Sportului, a reprezentat România în competiții internaționale de gimnastică ritmică și a devenit antrenoare, în vreme ce tatăl s-a ocupat de organizare la clubul Minaur Baia Mare. Însoțit de bunic, Horia a trăit nenumărate clipe speciale în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Petru Coca a trecut la cele veșnice în luna decembrie, la venerabila vârstă de 93 de ani. A fost veteran al celui de-al Doilea Război Mondial și a ținut ca nepoții să iubească sportul. De aceea, tânărul antrenor păstrează în suflet serviciile de efect ale idolilor de la Explorări și golurile handbaliștilor de la Minaur. În inima lui Horia, toate acele amintiri îl au în prim plan pe bunic. 

Foto: Manases Sandor

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit