imagine articol

Echipa U17, campioana de anul trecut, începe Turneul Final de la Brăila

Echipa U17 a Academiei U-BT a ajuns la Brăila, acolo unde în perioada 6 – 8 martie va avea loc Turneul Final al sezonului 2025-2026.

Jucătorii generației 2009 au pornit spre orașul de la malul Dunării cu gândul de a-și apăra titlul câștigat anul trecut. „Alb-negrii” vor începe ultima fază a campionatului după ce de-a lungul întregului sezon nu au pierdut niciun meci, acumulând maximul de victorii în cele 9 etape jucate. 

Formatul Turneului Final va fi diferit anul acesta, echipele urmând să se întâlnească în sferturi de finală, ca mai apoi câștigătoarele să joace semifinalele și, ulterior, învingătoarele din semifinale să lupte pentru medaliile de aur.

Programul meciurilor din sferturi:

Vineri, 6 martie:

  • ora 11.00: U-BT U17 – CSȘ nr 4 CSU ASE București (meciul 1)
  • ora 13.00: ABC Leii București – LPS Bihorul Oradea (meciul 3)
  • ora 17.00: CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea – ACS Stomart Iași (meciul 4)
  • ora 19.00: ACS Cuza Pirates Brăila- ABC Hoopers Ploiești (meciul 2)

Sâmbătă, 7 martie:

  • ora 11.00: Pierzătoarea meciului 1 – Pierzătoarea meciului 4
  • ora 13.00: Pierzătoarea meciului 2 – Pierzătoarea meciului 3
  • ora 17.00: Câștigătoarea meciului 1 – Câștigătoarea meciului 4
  • ora 19.00: Câștigătoarea meciului 2 – Câștigătoarea meciului 3

Duminică vor avea loc finalele și meciurile pentru locurile 5-8, care vor stabili clasamentul la sfârșitul turneului.

Parteneri