imagine articol

U16: Prima medalie a sezonului 2019-2020

U-BT a învins în finala mică a Turneului Național Under 16 echipa bucureșteană ABC Leii, după un meci pe care l-a controlat în cea mai mare parte a lui.

Excepție au fost ultimele minute, echipa din capitală reușind să se apropie la doar o posesie în ultimele secvențe de joc. Sportivii conduși de Horia Pascu și Mihai Popa au controlat finalul de joc și au reușit să aducă prima medalie pentru clubul nostru în acest sezon al Campionatelor Naționale de Juniori!

ACS U-BT Cluj-Napoca - ABC Leii București 72-65 (17-9, 17-19, 23-15,15-22) 

 

Horia Pascu, antrenor principal U-BT:

”A fost o finală mică foarte disputată, în care noi am jucat un baschet bun, băieții au respectat foarte bine indicațiile de pe margine, dar și ceea ce am vorbit la ședința tehnică înainte de meci. S-au mobilizat extraodinar, fiind prima lor finala mică, primul meci cu medaliile pe masă, motivația a fost foarte mare și am câștigat! Meciul a fost tensionat pe final, Leii au venit la trei puncte diferență, însă am reușit să ne apărăm la o fază foarte bine și am înscris ulterior două atacuri. Sunt foarte mândru de băieți, au dovedit caracter pe final, când era greu, au reușit să își stăpânească emoțiile!
Este prima medalie a generației 2004, suntem fericiți!”

În finala mare, Dinamo CSȘ 6 București a învins concitadina ABC Laguna, scor 36-56, devenind astfel campioană națională. De asemenea, celelalte două echipe calificate la Turneul Național, CS Otopeni și CSȘ Nr. 4 București, s-au confruntat pentru locul 5, câștig de cauză având CSȘ Nr. 4.

Parteneri