În această săptămână, o parte din atenția baschetului juvenil se îndreaptă spre Iași. Federația Română de Baschet organizează o nouă etapă a Youth Development Fund, iar la antrenamentele centralizate iau parte cei mai buni tineri jucători din generația 2010.
Astfel, la acțiunea Federației Române de Baschet au fost convocați și juniorii Sebastian Lăpuște, Vomir Bizo, Filip Marchiș, respectiv Ștefan Hațegan. Antrenamentele se desfășoară sub coordonarea lui Tane Spasev, un antrenor originar din Macedonia de Nord, care a mai colaborat de-a lungul carierei cu Khimki Moscova, Lokomotiv Kuban Krasnodar și Legia Varșovia.
Sportivii efectuează două antrenamente pe zi, acestea axându-se pe cele mai importante aspecte ale jocului de baschet. La Iași sunt prezenți 66 de sportivi din toată țara, iar stagiul va ține până duminică inclusiv.
Următoarea acțiune Youth Development Fund este programată în luna aprilie, la Drobeta Turnu Severin.