imagine articol

Victorie și calificare în TOP 16 pentru băieții noștri

U-Banca Transilvania a obținut o victorie convingătoare în această seară în grupele FIBA Europe Cup. Echipa noastră a surclasat-o pe Balkan Botevgrad și s-a calificat între cele mai bune 16 formații ale competiției. A fost 86-76 pentru baschetbaliștii lui Mihai Silvasan, care vor încheia sâmbătă seria celor trei partide în deplasare, odată cu duelul împotriva Stelei.

După ce au oferit o prestație la înălțime luni, la Craiova, Planinic și compania s-au descurcat perfect și în Bulgaria. Cu o apărare agresivă și un atac precis, U-Banca Transilvania a pornit ca din pușcă în confruntare, conducând cu 10-0. Ulterior, servit perfect în unghi 0, Nandor Kuti și-a desprins colegii la 15 puncte, 6-21. Astfel, clujenii nu au avut emoții și au câștigat primul sfert cu 11-25.

Bulgarii nu au putut să își revină nici în minutele următoare ale confruntării. Alb-negrii au fost atenți la recuperare, în timp ce acțiunile ofensive au funcționat ca la carte. Rareș Uță a adus energie de pe bancă și a primit pasele potrivite pentru a puncta din spațiul de trei secunde. Totodată, Johnson, Planinic și Ate nu au lăsat garda jos și au menținut-o pe U-Banca Transilvania la 20 de puncte diferență și în actele trei, respectiv patru.

Pentru U-Banca Transilvania, ultima reprezentație din grupa G va fi săptămâna viitoare, în față rușilor de la Enisey Krasnoyarsk.

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania

"Sunt foarte bucuros pentru că băieții au raspuns bine la miza meciului. Ne doream sa obținem calificarea încă din această partidă. Am început puternic, ne-am creat un avantaj considerabil pe care am reușit să îl gestionam cu brio până la final. Numărul mare de mingi pierdute nu ne bucură, însă chiar și cu acest aspect negativ am controlat meciul și am obținut calificarea. Mai avem încă un meci în faza grupelor împotriva rușilor de la Enisey Krasnoyarsk. Ne dorim să îl câștigăm și să obținem primul loc în grupă"

Balkan Botevgrad - U-Banca Transilvania 76-86 (11-25, 18-20, 22-26, 25-15)

Parteneri