imagine articol

Victorie pe teren propriu cu BCM U FC Argeş Piteşti

U-Banca Transilvania a depăşit pe BCM U FC Argeş Piteşti într-un joc contând pentru etapa a 30-a a Ligii Naţionale.

Jocul s-a disputat în Sala Sporturilor "Horia Demian" şi a fost dominat de echipa noastră pe tot parcursul lui.

U-Banca Transilvania a avut o primă parte de joc excelentă, reuşind să înscrie în primul sfert aproape cât argeşenii în prima repriză.

Chiar dacă Piteştiul a încercat să forţeze o revenire, băieţii lui Mihai Silvăşan au securizat victoria.

U-Banca Transilvania - BCM U FC Argeş Piteşti 90-81 (33-18, 23-16, 21-22, 13-25)

Vom reveni cu statisticile meciului.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

"Un meci controlat, cu o mică relaxare pe final în sensul că am introdus câțiva jucători mai tineri, nu am jucat cu echipa pe care o folosim de obicei pe finaluri de meciuri. Dar asta nu e o scuză, le-am spus și băieților în vestiar, trebuia să jucăm un baschet de calitate până la final. Mă bucur însă pentru felul în care am jucat până atunci, am întâlnit o echipă nu foarte ok din punct de vedere moral, au avut schimbări în cadrul staff-ului și e greu să joci bine după asemenea schimbări, însă pentru noi e important ce facem noi până la finalul acestei faze, ne dorim să câștigăm toate meciurile. Urmează un test pentru noi, să vedem dacă putem să câștigăm meciuri importante în deplasare, trebuie să dăm tot ce avem mai bun în noi pentru a reuși. Mă bucurc că am reușit să odihnesc câțova jucători importanți, sper să vină odihniți și să ne ajute cu energia lor”.

Parteneri