imagine articol

Victorie în primul meci al finalei mici, cu BC CSU Sibiu

U-Banca Transilvania și BC CSU Sibiu au pus în scenă un nou episod al Derby-ului Transilvaniei, de această dată într-o formulă ”cel mai bun din trei partide” și cu medaliile de bronz ale Ligii Naționale pe masă. Primul joc a fost programat la Cluj-Napoca duminică, cele două echipe venind după ratarea calificării în finală în fața Steaua CSM EximBank București și, respectiv, CSM CSU Oradea. 

În acest sezon, protagonistele Derby-ului Transilvaniei s-au întâlnit de patru ori, împărțindu-și frățește victoriile și înfrângerile: sibienii au învins în cele două meciuri din sezonul regulat (84-83 și 86-70), în timp ce U-Banca Transilvania s-a impus în ambele meciuri din Top 6 (81-71, respectiv 88-70). În mod interesant, cele două echipe au terminat pe primul loc în clasament la finalul sezonului regulat (BC CSU Sibiu), respectiv după faza Top 6 (U-Banca Transilvania).

Din startul meciului, echipa noastră a încercat să oprească jocul rapid pe tranziție al Sibiului încă din terenul acestora, iar mingea a circulat greu. Primele trei minute au consemnat reușite ofensive doar pentru doi baschetbaliști, ambii pivoți: Barro 5 puncte și Cooper 4. Chiar dacă s-au așezat la ”masa scorerilor” și fundașii Laser și Rasic, tot oamenii mari au dus greul în jumătatea primei secvenței. Când Pratt și Laser au punctat de dincolo de semicerc și scorul a căpătat proporții, Mihai Silvășan a cerut timp de odihnă (10-18, min. 6).

Până la prima pauză, defensiva echipei noastre a cedat în numeroase rânduri, sibienii agățând de inelul clujean nu mai puțin de 31 de puncte în primele 10 minute. 

Dat fiind că apărarea om la om a fost deseori abuzată de circulația rapidă a oaspeților, Mihai Silvășan a ordonat trecerea în zonă. Însă și acest tip de defensivă a fost ușor de depășit de către baschetbaliștii rapizi și atletici ai Sibiului, mai ales că așezarea zonei a fost una destul de aproximativă. Distanța pe tabelă se păstrase intactă după cinci minute scurse din perioada secundă (30-41, min. 15). 

În mod inexplicabil, Sibiul a insistat să spargă zona aproape exclusiv prin pătrunderi, de unde au rezultat destule mingi pierdute între 2-3 jucători clujeni, iar scorul s-a strâns din nou (39-44, min. 19). Un dunk frumos al lui Torok a adus echipa noastră la o singură posesie în spatele Sibiului, cu mai puțin de un minut până la pauză, Dan Fleșeriu chemându-și elevii la ședință (43-46, min. 20). Aceași diferență s-a consemnat și la finalul primei reprize, fiecare echipă mai punând pe tabelă câte două puncte. 

De remarcat până în acest moment dominația clară a Sibiului sub cele două panouri, oaspeții culegând 19 mingi (4 ofensive), față de doar 11 ale băieților noștri (2 ofensive). De altfel, singurul capitol la care echipa noastră a dominat a fost cel al aruncărilor de la linia de pedeapsă, cu 14/17 față de 5/8.

Giordan Watson a revenit energic de la vestiare și a înnodat picioarele sibienilor, aceștia putându-l opri doar prin fault, însă româno-americanul nostru a fost precis de la linia de pedeapsă și a adus U-Banca Transilvania în avantaj (51-50, min. 22). 

Echilibrul s-a păstrat până la mijlocul perioadei, când Kinnard a pus o triplă cu care a dus Sibiul din nou la cinci puncte în față (54-59, min. 25). Cele două echipe au început să abuzeze de faulturi pentru a opri adversarul să înscrie, ambele ajungând devreme în penalizare. U-Banca Transilvania a fost în continuare precisă în astfel de situații și a reușit din nou să egaleze (63-63, min. 29, time-out Sibiu). 

Torok a pus cinci puncte consecutive pe tabelă și ultima pauză găsea echipa noastră în avantaj pe tabelă, 68-67. 

Sfertul al patrulea a început cu haos în ambele defensive, situație din care au rezultat două dunk-uri spectaculoase, unul al lui Drungilas și celălalt al lui Pratt, însă Sibiul a trecut în avantaj. Mihai Silvășan a cerut un timp de odihnă și U-Banca Transilvania a egalat din nou (73-73, min. 31). 

Au urmat câte două mini-run-uri de câte cinci puncte de ambele părți și egalitatea s-a păstrat până aproape spre mijlocul ultimului sfert. 

Mingile din atacul nostru au circulat mai mult înspre Drungilas, care și-a făcut bine loc sub panou și a înscris, menținând avantajul fragil al echipei noastre. Rasic a pus o triplă și a desprins echipa noastră la două posesii (84-80, min. 36). 

Tot sârbul echipei noastre a mai înscris o dată de dincolo de semicerc și a băgat banca sibiană în ședință, cu trei minute rămase de jucat (89-82). Nimic nu l-a oprit pe shooter-ul nostru să mai înscrie o dată de la șapte metri și a dus avantajul U-Banca Transilvania la zece puncte. 

Deși Sibiul nu a cedat lupta, nu a reușit să recupereze deficitul și scorul seriei devine 1-0. Meciul doi se dispută la Sibiu miercuri, cu începere de la ora 18, în direct pe Digisport. 

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

”Vom merge la Sibiu să câștigăm meciul de acolo și să terminăm pe locul 3. A fost foarte greu să jucăm acest meci, așteptările au fost mai mari de la acest sezon și îmi pare rău că nu am reușit să le îndeplinim, din păcate aceasta a fost situația... A fost chiar greu și pentru băieți, și pentru noi să jucăm acest meci, însă mă bucur că am reușit să arătăm caracter, mai ales după începutul mai prost pe care l-am avut, băieții s-au montat și au reușit să învingă până la urmă. Vrem să mergem la Sibiu și să jucăm cât de bine se poate, să învingem și să încheiem acest sezon cu o victorie”

U-Banca Transilvania - BC CSU Sibiu 94-89 (20-31, 25-17, 23-19, 26-22)

Parteneri