imagine articol

Victorie categorică pentru primul loc, la Sibiu

U-Banca Transilvania și BC CSU Sibiu s-au întâlnit sâmbătă în Sala Sporturilor Transilvania din orașul de pe Cibin, Derby-ul Transilvaniei fiind totodată ultimul meci înainte de debutul Play-Off-ului.

Pe lângă încărcătura obișnuită la aceste dueluri, meciul a avut și o miză practică: locul 1 în clasament înaintea ultmei faze a campionatului și, implicit, avantajul terenului propriu în toate fazele din Play-Off.

Primele minute de joc au fost echilibrate, ieșind în evidență dunk-ul lui Watson din minutul 3 și ”triplele” lui Rasic și Pratt. Când Sakic și Barro au profitat de mismatch-uri și au înscris lejer din căciulă, Dan Fleșeriu a cerut primul timp de odihnă. 

U-Banca Transilvania a continuat să amețească defensiva sibiană cu traversări succesive și să folosească eficient blocajele pentru a scoate oameni liberi la șut, dar și să preseze la intercepție în defensivă. Scorul a ajuns rapid la peste zece puncte diferență (6-17, min. 9), iar până la prima pauză doar Cooper și Dragoste au reușit să taie din deficitul sibienilor.

Două atacuri rapide ale gazdelor au adus BC CSU Sibiu la un punct în spate, echipa noastră retrăgându-se pe bancă pentru primul timp de odihnă (18-19, min. 11). 

Sibiul a început să blocheze traseele noastre, baschetbaliștii noștri nemaireușind să se elibereze atât de ușor de adversar. Cele două echipe s-au alternat la conducere, însă din nou apărarea la intercepție a produs câteva mingi utile pentru atac (27-33, min. 17, 29-35, min. 18). Laser a apropiat din nou Sibiul cu o ”triplă” și Mihai Silvășan a cerut din nou pauză. 

Rasic a înscris și el de la distanță, Barro a pus capac la Davis și Sakic a înscris doua puncte la atacul următor, venind rândul lui Fleșeriu să își convoace băieții la o ședință (32-40, min. 19). 

Kromah a pus de unul singur următoarele cinci puncte pe tabelă, Laser a replicat cu două libere, Watson a amețit defensiva Sibiului în ultimele secunde ale reprizei și a înscris cu fault, transformând aruncarea liberă, astfel că U-Banca Transilvania avea un avantaj consistent la pauza: 34-48. 

Rasic a avut cheia defensivei sibiene în primele secvențe ale sfertului al treilea, înscriind de la distanță sau pasând ideal pentru Barro. Când a contribuit și Watson, U-Banca Transilvania a ajuns la 20 de puncte avantaj, 36-56, min. 23. Rasic a continuat să chinuie apărarea Sibiului și Dan Fleșeriu a solicitat timp de odihnă după o ”triplă” a sârbului (36-61, min. 25).

Dunk-ul fenomenal al lui Kromah peste Wiliams cu fault a dus diferența la cele mai înalte cote, respectiv 27 de puncte (42-69). 

Sibiul a folosit viteza lui Laser și talia lui Wiliams și a reușit să mai strângă scorul până la finalul sfertului, aceștia fiind singurii sibieni care au înscris în ultimele minute ale secvenței, încheiată cu scorul de 53-77. 

U-Banca Transilvania a început să lungească atacurile în ultimul act, iar Sibiul să forțeze aruncările de la distanță, însă fără prea mare succes. La mijlocul perioadei, gazdele au cerut un timp de odihnă (57-79, min. 35) și au început să ridice presiunea în defensivă, acest lucru provocând însă multe buline roșii în dreptul faulturilor. Nimic nu a mai putut opri echipa noastră în drumul spre una dintre cele mai clare victorii în Derby-ul Transilvaniei, victorie care a consemnat și revenirea pe prima treaptă a podiumului Ligii Naționale.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

”Jucătorii s-au motivat singuri, sunt foarte mândru de felul în care au jucat, de faptul că într-un meci așa de important au dat dovadă de tărie de caracter, au jucat ca o echipă. Nu au contat statistici individuale, cifre, a contat doar jocul echipei și asta spune multe despre caracterele pe care le avem în echipă și ne dă mare încredere în ceea ce privește Play-Off-ul care urmează. Felicit și echipa din Sibiu, au fost pe primul loc cea mai mare parte a campionatului, un sezon regulat foarte intens și echilibrat, s-a ajuns la un meci decisiv pentru locurile 1-2, la fel pentru locurile 3-4 și 7-8, cred că face o propagandă bună baschetului”.

BC CSU Sibiu - U-Banca Transilvania 70-88 (14-19, 20-29, 19-29, 17-11)

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit