La meciul cu Steaua, unul în care baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania au mărșăluit spre a doua victorie stagională, David Vida s-a numărat printre principalii remarcați. Nu a intrat pe teren din postura de titular, însă odată ce a fost aruncat în luptă nu a dezamăgit. A marcat 25 de puncte, iar 15 dintre acestea au venit din spatele arcului de cerc. Cinci aruncări din șase și-au găsit drumul spre coș, de la mare distanță. Mai mult, Vida a destabilizat defensiva militarilor și din interiorul semicercului, profitând la maximum și de cele patru libere. O primă prestație curajoasă pentru un sportiv dornic de afirmare în sistemul ofensiv al clujenilor. Nu ar fi totuși prima oară când David demonstrează curaj, deși a împlinit doar 21 de ani. În copilăria de la Satu Mare a jucat fotbal și mergea în paralel la scrimă. Un prieten de familie l-a convins să renunțe la cele două și să încerce baschetul, văzându-l mai înalt. Zis și făcut, chiar dacă antrenamentele de inițiere nu i-au plăcut. „Am privit partea bună a lucrurilor și mi-am dat seama că e un sport atractiv, unde contează mult colectivul”, povestește extrema de la U-Banca Transilvania.

David s-a remarcat repede printre ceilalți copii, așa că în urma unei selecții PerformBaschet a ajuns la Baia Mare. Atunci a conștientizat că a pășit într-o nouă etapă. „Nu era departe de Satu Mare, dar a fost greu. În acea perioadă s-a îmbolnăvit mama mea și a trebuit să mă descurc singur. Am jucat doi ani la Baia Mare, după aceea m-au ofertat cei de la Cluj. În primă instanță i-am refuzat. Dădusem probe de joc, Răzvan Cenean mi-a zis că îi place de mine, avertizându-mă pe un ton autoritar. Parcă îl aud și acum zicând: <<Dacă nu ești în stare, să pleci acasă>>.  M-am speriat puțin și m-am hotărât să amân venirea mea la Cluj”.

Le dau ocazia să mă cunoască doar celor care merită. Cei apropiați de mine mă consideră deja un bărbat. Am cei șapte ani de acasă, știu cum să mă comport și cum să îi respect pe cei din jur.

Răzvan Cenean a văzut ceva în puștiul de 13 ani de la Baia Mare și a insistat să-l aibă sub comanda sa. Transferul s-a realizat în momentul admiterii lui David la liceu. A intrat la una dintre școlile prestigioase din oraș și s-a alăturat juniorilor de la U-BT.  „Am fost nevoit să mă descurc din nou singur. De abia împlinisem 14 ani. Din păcate, am rămas fără mama și am înțeles că așa va fi viața mea de acum înainte. Tata era la Satu Mare, m-a ajutat cât a putut. A trebuit să mă maturizez mai repede. Am învățat efectiv să fiu casnic. Nu mai erau mama sau tata să îmi spele vasele și să îmi facă de mâncare. Mi-am dat seama ușor că nu e bine să las un munte de farfurii până în tavan (râde). Pe de altă parte, cei de la Cluj m-au primit cu brațele deschise. Am învățat rapid orașul și mi-a plăcut. După șapte ani petrecuți aici, mă simt ca acasă”. 

Vida nu a obținut performanțe notabile la juniori, însă poate fi catalogat drept un vârf al generației sale. De aceea, la vârsta de 16 ani, seniorii de la U-Banca Transilvania l-au chemat în cantonamentul de vară. Nu s-a prezentat din cauza unei accidentări la genunchi. Ulterior, în sezonul următor, a devenit o prezență constantă la antrenamentele lui Mihai Silvășan. 

„Din start toți au avut pretenții de la mine. Nu mă plâng, este un lucru bun. Am tras cot la cot cu jucătorii experimentați. În fiecare zi mi-am dorit să devin mai bun. Țin minte că am avut mari emoții cu ei în vestiar. De fapt și acum am emoții, indiferent că e vorba despre meciuri sau antrenamente. În cele din urmă, imediat ce dau un coș, îmi trece orice emoție. Este vorba doar despre dorința mea. Eu de fiecare dată îmi doresc și antrenorii sunt foarte importanți. Dule mi-a explicat ce rol am și imi zice să nu mă tem de nimic. La fel și Silvă, mă îndeamnă să arunc, să arunc, să arunc. Cică sunt shooter bun”, glumește David.

Muncesc mult în direcția emoțiilor. E normal să le ai. Dacă nu ai avea emoții, probabil, nu ți-ar păsa. Așa mă gândesc. Fac ceea ce îmi place, vreau să îmi fie mult mai bine pe teren și în afara lui.

Jucătorul mărturisește că antrenamentele efectuate sub comanda lui Duško Vujošević reprezintă o provocare permanentă. Alb-negrii lasă adesea pe teren și ultima picătură de energie. În paralel, Vujošević le acordă o atenție suplimentară tinerilor. Uneori, pe Vida îl pune să înscrie 10 coșuri consecutive de trei puncte, apoi îl invită la discuție. În caz că ratează o aruncare, sportivul trebuie să o ia de la capăt. În plus, lui Vida îi dă încredere faptul că renumitul tehnician i-a transmis să continue în aceeași măsură. Astfel, vrea să contribuie la succesul colegilor săi și să fie convocat la națională. 

„Este o onoare să îi cunoști pe acești jucători, să fii coechipier cu ei. Tot timpul ai ce să înveți. Vin la tine și încearcă să îți arate lucruri, să înțelegi mai bine jocul. Mă și ceartă, e normal, dar tot timpul se gândesc la binele meu. Vreau să fac o schimbare și din punct de vedere fizic. Intenționez să mă perfecționez, dar am nevoie de puțin timp. Știu la ce părți trebuie să lucrez. Mă cunosc, știu că aș putea să fac mult mai multe și sper să mi se ofere la fel de multe șanse”. 

Vida nu va uita niciodată finala mică din stagiunea 2018/2019, de la Craiova. Cu ocazia acelor jocuri, Aleksandar Rašić a anunțat că pune ghetele în cui. Victorioși fără emoții în Bănie, clujenii au dat o petrecere în autocar în cinstea căpitanului. Pe drum, David a înțeles că se regăsește într-un grup special de sportivi și oameni. Acel sentiment îl trăiește în permanență, fără să conteze cine se așează lângă el în vestiar. 

Vreau un viitor în baschet. Altfel, nu aș fi practicat sportul acesta. Mă gândesc și la un plan de rezervă, însă acum îmi place să trăiesc clipa.