imagine articol

U-Banca Transilvania si USAMV vă invită la Christmas Charity Party

Echipa de seniori va fi prezentă la tradiționala petrecere anuală de Crăciun, în scop caritabil, de la Clinica de Ecvine FMV Cluj Napoca, în intervalul orar 18.00 – 19.00.  

Joi, 6 decembrie, chiar de Moș Nicolae, între orele 17.00 – 20.00, la Clinica de Ecvine, va avea loc un târg vintage, cu produse handmade confecționate de către studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, dar și prăjituri sau ceai cald, aranjamente de sezon, picturi cu cai, și ne vom bucura să vă opriți și la cutia de donații pentru Eston.

În acest an, strângerea de fonduri îi este dedicată lui Eston, un cal în vârstă de cinci ani, care este internat în clinică de aproape doi ani, fiind preluat de la o asociație care nu a putut acoperi costurile procedurilor necesare pentru problemele lui medicale.

Eston a fost supus deja la două operații, după diagnosticul de fractură de metatars, și urmează a treia intervenție, ale cărei costuri sunt de aproximativ 2.000 de euro, inclusiv șuruburile necesare. Studenți, rezidenți și medici au decis că Eston merită o a doua șansă în viață și s-au implicat pentru organizarea petrecerii, care presupune strângerea de fonduri.

La final, va fi organizată o tombolă pentru donatori, iar premiul va consta într-un căpăstru nou-nouț. De asemenea, fiecare donator se va semna pe o pătură care îi va aparține apoi lui Eston.

Nu vor lipsi colindele și cântecele de la munte.

Parteneri