imagine articol

U-Banca Transilvania își măsoară forțele marți cu Reyer Veneția

O nouă săptămână, un nou meci în 7Days EuroCup pentru baschetbaliștii noștri. U-Banca Transilvania primește marți, 25 octombrie, vizita celor de la Reyer Veneția. Prima minge se va juca la ora 19:00, iar jocul va fi transmis în direct la Prima Sport. Biletele la partida din BTarena pot fi achiziționate printr-un click AICI.

 

După ce s-au întors din Franța, elevii lui Mihai Silvățan au legat trei victorii. Două au venit în campionat, cu SCM U Craiova și BC CSU Sibiu, în timp ce în EuroCup i-am răpus pe slovenii de la Olimpija Cedevita Ljubljana. Acum sosește la Cluj-Napoca un nou adversar de calibru, și anume Reyer Veneția. Puteți afla informații despre clubul din Veneto printr-un click AICI.

 

Reyer Veneția se va deplasa pe terenul nostru dornică să ne învingă, din moment ce a suferit două eșecuri din tot atâtea posibile în EuroCup. Italienii au cedat încleștările cu Ulm și JL Bourg. În schimb, situația din Lega Basket se prezintă total diferit. Drept dovadă, Reyer ocupă locul trei în clasament, cu un bilanț de trei succese și o înfrângere. Aseară, elevii lui Walter De Raffaele au depășit-o pe Olimpia Milano cu scorul de 77-69.

 

Milano a jucat două meciuri în Euroligă săptămâna trecută, însă a folosit în duelul cu Veneția toate vedetele. Nu au lipsit de pe teren Nicolo Melli, Luigi Datome, Kevin Pangos sau Brandon Davies, dar Veneția a oferit o prestație exactă atât în ofensivă, cât și în defensivă. Jayson Granger a izbutit 18 puncte, 4 pase decisive și 2 recuperări, pe când Jeffrey Brooks a reușit un double-double, alcătuit din 13 puncte și 10 recuperări. 

 

Din punct de vedere statistic, marți se anunță o întâlnire între grupările ce se remarcă în interiorul semicercului. Mai exact, U-Banca Transilvania se află pe primul loc la puncte marcate “din căciulă”, cu o medie de 23.5. Totodată, suntem a doua cea mai productivă echipă, marcând, în medie, 89.5 puncte. La capitolul recuperări ne situăm pe trei, cu o medie de 40.5 mingi culese de sub cele două panouri. 

 

De partea cealaltă, jucătorii italieni totalizează 4.5 capace pe meci, fiind pe trei în clasament, iar pivotul american Mitchell Watt s-a evidențiat până acum cu statistici de 14.5 puncte și 6.0 recuperări.

 

Disputa va fi condusă de o brigadă alcătuită din Ilija Belošević (Serbia), Sebastien Clivaz (Elveția) și Vassilis Pitsilkas (Grecia). 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Suntem foarte entuziasmați de faptul că avem șansa să jucăm cu o echipă puternică din Italia. Aseară au învins pe Olimpia Milano. Motivația noastră este maximă, ne dorim să câștigăm în fața propriilor suporteri și să ne bucurăm împreună după meci. Nu va fi deloc ușor, trebuie să jucăm un baschet de calitate, să fim constanți, dar și să avem noroc. 

 

Jordan Taylor, jucător U-Banca Transilvania 

 

Ne așteaptă al treilea meci în EuroCup, bilanțul nostru este de o victorie și o înfrângere. Avem șansa să jucăm din nou acasă și să continuăm să construim. Am căpătat puțin ritm, însă va fi o provocare acest joc, cu Veneția. Știm că au pierdut ambele meciuri, dar lotul lor este unul extrem de valoros. Va fi distractiv! 

Parteneri