imagine articol

U-Banca Transilvania iese triumfătoare din deplasarea de la Salonic

U-Banca Transilvania continuă să impresioneze și aduce noi victorii în BKT EuroCup. Jucătorii noștri au plecat învingători dintr-o sală renumită în toată Europa, ce poartă numele marelui jucător Nikos Gallis. Baschetbaliștii clujeni au bifat o victorie cu 61-59 în fața celor de la Aris Salonic și rămân pe doi în clasamentul grupei. 

 

Startul meciului a fost unul de coșmar pentru campionii României, care s-au văzut conduși la 12 puncte, 15-3. Mihai Silvășan a întrerupt imediat iureșul elenilor, iar Stipe și Cățe au limitat ecartul, astfel că tabela indica 22-19 la finalul actului întâi. Mai târziu, D.J. Seeley a scuturat plasa de la mare distanță pentru 27-29. Alb-negrii au plimbat eficient mingea, găsind omul liber. În schimb, cei de la Aris au profitat de avantajul terenului propriu, fiind susținuți de un public electrizant. În consecință, grecii au intrat la cabine sub adăpostul unui singur punct, 33-32.

 

Favoriții noștri au revenit pe teren cu multă energie. Richard și compania au deschis repriza cu un parțial de 8-0, 33-40. Aici au contribuit pivoții Stipanović și Mejeris, ambii puși în valoare de pase eficiente. Distribuția mingii a reprezentat un factor important în economia jocului, la fel și efortul depus în apărare. Jarell Eddie a izbutit două triple, 39-46, numai că Aris a răspuns imediat, tot din spatele semicercului, grație lui Gallinat. S-a mers cap la cap până la final, când U-Banca Transilvania a gestionat mai bine situația. Am preluat conducerea prin liberele lui Karel Guzman, în vreme ce Patrick Richard a închis partida.

 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Felicitări celor de la Aris pentru felul cum au jucat. Sunt extrem de bucuros că am obținut această victorie. Vreau să îi felicit pe jucătorii mei, deoarece și-au dorit victoria și s-au luptat să o obțină. Pentru noi, a fost un meci destul de prost din punct de vedere ofensiv, dar se poate spune același lucru și în cazul celor de la Aris. Pe de altă parte, ajustările defensive din repriza a doua au contat mult. A fost un efort defensiv semnificativ și de aceea am câștigat. Știam că va fi un meci provocator din punct de vedere mental, Aris are în spate o istorie incredibilă și fani pe măsură. La final, mă declar încântat că ne-am impus într-o sală grea, unde multe echipe vor întâmpina probleme. 

 

Mareks Mejeris, jucător U-Banca Transilvania

 

E greu să joci aici, știam asta. Le mulțumim fanilor care au venit de la Cluj până la Salonic. Ne-au ajutat, împingându-ne de la spate în momentele grele. Am obținut o victorie și suntem foarte fericiți. Meciul a fost dramatic și până la urmă aceasta este frumusețea baschetului. Diferența a fost făcută de apărare, ne-am concentrat și am putut să îi oprim pe adversari. 

HAIDE "U"
54
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF
0
GUZMAN, KAREL
28:14
6
1/3
0/3
1/3
4/6
6
4
9
5
MEJERIS, MAREKS
23:31
12
5/5
0/0
5/0
2/2
6
0
20
8
LAPUSTE, DAVID
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
9
ROSCHNAFSKY, EDUARD
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
11
SEELEY, DENNIS
22:04
2
1/2
0/3
1/3
0/0
1
1
-2
13
STIPANOVIC, ANDRIJA
21:21
13
4/6
0/0
4/0
5/6
6
1
16
15
CATE, EMANUEL
13:15
7
3/5
0/0
3/0
1/1
2
1
10
25
MACIUCA, MIHAI
00:04
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
-1
31
EDDIE, JARELL
19:33
8
1/2
2/5
3/7
0/0
3
0
3
32
JONES JR, BRYCE
18:14
2
1/7
0/4
1/4
0/0
3
4
-3
35
RICHARD, PATRICK
29:20
10
2/4
1/3
3/4
3/4
4
4
14
95
MOKOKA, ADAM
22:24
1
0/1
0/3
0/3
1/2
4
3
2
198
61
18/35
3/21
21/24
16/21
35
18
68

Parteneri