U-Banca Transilvania a devenit campioană a României după ce a trecut în finala cu Steaua CSM EximBank și în al treilea meci, unul controlat pe toată durata.
Cele două echipe au reluat seria din cadrul finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin, gazde fiind de această dată bucureștenii, în Sala Regimentului de Gardă din capitală, una neîncăpătoare pentru cei dornici de a vedea la lucru cele mai bune echipe ale campionatului.
La meci a asistat și Aleksandar Rasic, jucătorul echipei noastre accidentat în semifinala cu Oradea, care a ținut să vină de la Belgrad special pentru a-și susține coechipierii. Rasic s-a operat la tendonul lui Achile și va absenta pentru o lungă perioadă de timp, aflându-se în plină recuperare.
Meciul a început bine pentru U-Banca Transilvania, care a finalizat perfect primele trei acțiuni, fără replică din partea gazdelor. După time-out-ul cerut de tehnicianul stelist la jumătatea secvenței, bucureștenii au echilibrat jocul, însă la prima pauză U-Banca Transilvania avea un avantaj de două posesii.
În debutul sfertului secund, ambele echipe au iuțit jocul, însă prețul plătit au fost o serie de mingi pierdute de ambele părți. Încet-încet, băieții noștri au început să pună presiune pe omul cu mingea, astfel că au rezultat câteva intercepții fructificate, care au condus la un nou time-out de partea Stelei, la mijlocul sfertului.
Apărările agresive au pus, însă, pe lângă puncte, și faulturi pe tabelă, astfel că s-a jucat mai bine de cinci minute cu ambele echipe în penalizare. În ciuda unui procentaj palid la aruncările de la linia de libere, U-Banca Transilvania a reușit să se desprindă la zece puncte cu două minute înainte de pauză, însă Steaua a tăiat rapid deficitul, cu toate că Mihai Silvășan a încercat să taie elanul cu un timeout. Grație unei aruncări reușite de Moldoveanu pe ultimul atac, pauza a consemnat un avantaj fragil, de cinci puncte, în dreptul echipei noastre.
Prima jumătate a meciului a consemnat dominarea echipei noastre sub panou, băieții noștri recuperând cu 8 mingi mai multe decât adversarul. Cele 11 recuperări ofensive au ajutat ca echipa noastră să aibă mai multe aruncări (36-29).
La revenirea de la cabine, meciul a curs în aceași linie în primele trei minute, însă U-Banca Transilvania a început să găsească trasee cu breșe în defensiva stelistă, astfel că din nou diferența a ajuns la zece puncte, ba chiar a și depășit acest prag (29-40, min. 24). În ciuda unui time-out al Stelei, diferența a crescut la 15 puncte până la jumătatea perioadei, iar cel de-al doilea timp de odihnă cerut de bucureșteni consemna 17 puncte diferență (31-48, min. 26). Această nouă pauză a părut să îi trezească pe bucureșteni, care au strâns diferența la 13 puncte în debutul perioadei decisive.
Începutul sfertului patru a readus echipa noastră la peste 15 puncte diferență, însă de cu două atacuri inspirate, steliștii au reintrat în joc, cu doar trei posesii în urma U-Banca Transilvania, forțându-l pe Mihai Silvășan să ceară primul timp de odihnă din a doua jumătate a meciului. A fost cu folos, căci U-Banca Transilvania s-a dezlănțuit și a pus repede trei aruncări de la distanță în coș, completate de pătrunderi cu succes, astfel că ultimele două minute porneau din nou cu 18 puncte în avantaj.
Aceste ultime două minute au fost doar pentru statistică, echipa noastră devenind campioană după câștigarea finalei în trei meciuri.