imagine articol

U-Banca Transilvania dispută la Ploiești prima etapă a Ligii Naționale

Echipa noastră pornește la drum și în Liga Națională de baschet masculin. Gruparea condusă de Mihai Silvășan o înfruntă joi, 29 septembrie, pe CSM Petrolul Ploiești, într-un joc programat la ora 18:00. Meciul se va desfășura la Sala Olimpia și va fi transmis în direct de către Digi Sport și Prima Sport. 

 

U-Banca Transilvania a inaugurat cu brio noua stagiune, punând mâna pe SuperCupa României. Încleștarea cu CSO Voluntari a avut loc marți seara tot la Ploiești, iar jucătorii clujeni s-au impus cu 78-76. Astfel, trupa de pe malul Someșului a cucerit a patra SuperCupă din istorie.

 

Pentru ardeleni este important să debuteze cu dreptul și în campionat. Liga Națională vine totuși cu mai multe modificări, astfel că participantele au fost distribuite în două conferințe. Campioana României se află în Conferința A, unde primul adversar va fi CSM Petrolul Ploiești.

 

Pregătită de clujeanul Mihai Popa, CSM Petrolul Ploiești și-a păstrat jucătorii autohtoni care au dus greul anul trecut. Ne referim aici la Octavian Popa Calotă, Bogdan Popa sau Cristian Chițu. În schimb, stranierii au fost înlocuiți. Drept urmare, în efectivul prahovean se regăsesc Kwamain Mitchell, Johnathan Jordan, Kenney Funderbuk, Andris Misters sau Veljko Brkic. Pe de altă parte, Mihajlo Sekulovic a rămas la CSM.

 

Ploieștiul a disputat mai multe partide amicale, împotriva celor de la CSO Voluntari, CSM Focșani sau Steaua București. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania 

 

Este un meci în deplasare, împotriva unei echipe foarte bune. Nu îi cunoaștem prea bine, însă știu că își doresc să intre în primele cinci. Nu au nimic de pierdut și sunt convins că vor da totul pe teren pentru a obține victoria. Evident, noi trebuie să ne facem treaba și să începem cu dreptul campionatul. 

 

Parteneri