Turneul de campionat care va începe joi, 10 decembrie, la BTarena, poate consemna debutul la seniori pentru mai mulți juniori crescuți la Academia U-BT. David Lăpuște, Darius Coste, Alexandru Turdean și Alexandru Pașca au efectuat în ultimele săptămâni antrenamente cu echipa mare. Primii trei se vor regăsi și în lotul de 12 pe care vom miza la meciurile cu CSO Voluntari și CSO Voluntari. Din păcate, Pașca a fost depistat pozitiv cu COVID-19 și se află de aproape două săptămâni în izolare. Cu toții sunt însă componenți ai formației U18 a clubului nostru. 

Născut pe 8 noiembrie 2004, David Lăpuște măsoară un metru și 85 de centimetri și evoluează pe poziția de fundaș. El este fiul fostului internațional Flavius Lăpuște, actualmente antrenor la grupele de juniori de la U-BT. David s-a remarcat în special în duelurile internaționale din YEBL și descrie experiența de la antrenamentele seniorilor astfel:

Mă simt foarte fericit că pot ajuta echipa de seniori în aceste momente, mai ales că antrenorul Mihai Silvășan a avut încredere în mine că pot să mă antrenez alături de ei. Consider că este un pas important în cariera mea și sper să mă antrenez cât mai bine în continuare și, la un moment dat, să debutez la seniori. Antrenamentele au un grad de dificultate mai mare față de cele de la juniori. Am început să mă obișnuiesc, mă antrenez deja de 4 săptămâni cu seniorii. La început mă simțeam foarte obosit după fiecare antrenament, ajungeam acasă și mă puneam direct în pat. Acum m-am obișnuit și îmi place foarte mult.

Tot pe postul de fundaș poate fi utilizat și Alexandru Turdean. El s-a născut la Turda, a împlinit în martie 17 ani și măsoară un metru și 85 de centimetri. Din 2011 și până în 2019 a efectuat zilnic naveta de la Turda la Cluj-Napoca pentru a putea ajunge la antrenamente. Acum se bucură de șansele oferite de tehnicienii Duško Vujošević și Mihai Silvășan:

Antrenamentele de la seniori mi se par mult mai intense, reprezintă o experiență foarte bună pentru mine și sunt sigur că o să mă ajute pe viitor. M-am simțit foarte bine la antrenamente în această perioadă, alături de seniori, mai ales acum, când s-au amânat campionatele juniorilor.

La fel ca Turdean, Darius Coste și Alex Pașca au ieșit campioni naționali la U13 și U16. Ambii s-au remarcat cu distincții individuale atât în YEBL, cât și în duelurile interne. Coste s-a născut pe 14.04.2003, măsoară aproape 2 metri și mărturisește că a crescut în spiritul baschetului:

Să ajut echipa în astfel de momente este o onoare. Am muncit mult să ajung în acest punct, am avut nevoie de multă concentrare, ambiție și dorință. Am un sentiment de împlinire și sunt fericit că pot să ajut echipa. Antrenamentele cu echipa mare reprezintă o provocare pentru orice sportiv prin prisma complexității și a gradului de efort depus în timpul lor. Cu toate acestea, sunt mulțumit că fac față la antrenamente, chiar dacă mai am de muncit mult pentru a le face față cu brio și jucătorilor cu mai multă experiență. Cred că aceste antrenamente mă vor ajuta să evoluez și mai mult, să dobândesc experiențe noi, tehnici noi, rezistență fizică și să îmi lărgesc orizontul. 

Plin de ambiție este și Alex Pașca, un fundaș de 1 metru și 85 de centimetri, care a împlinit 17 ani în luna martie. El a fost ales în echipele ideale la turneele finale U13 și U14, impresionând, prin coșurile sale de trei puncte, și în YEBL. Drept urmare, la această intrecere a bifat mai multe prezențe în All Star. 

Baschetul pentru mine înseamnă totul. Îmi doresc să fiu mai bun, să câștig mai mult și îmi place mereu când părăsesc terenul știind că am dat tot ce am putut. Îmi doresc să fac o carieră din baschet și sunt foarte concentrat pe asta. Eu am privit această perioadă, în care lotul de seniori era completat de către noi, juniorii, ca pe o șansă de a învața mai multe și de a mă afirma. Sunt foarte fericit că sunt chemat la echipa mare și profit de această oportunitate. Antrenamentele cu seniorii sunt mult mai grele decât cele de la juniori, însă în ciuda acestui lucru, îmi oferă o satisfacție enormă. Profit de fiecare moment și încerc să vorbesc cu fiecare jucător și să fur puțină meserie de la fiecare. Această experiență mă ajută enorm în dezvoltarea mea baschetbalistică și sper că mă va ajuta în visul meu de a juca baschet profesionist.

Cei patru se vor regăsi și în formația de juniori care va participa în primăvară în Euroligă. 

Parteneri