imagine articol

Start în Liga Națională

După câteva luni de așteptare, noul sezon al Ligii Naționale de baschet masculin pornește la drum joi, 10 decembrie. A fost o perioadă de incertitudine și grele încercări pentru majoritatea formațiilor din România. Multe dintre acestea s-au confruntat sau încă se confruntă cu probleme cauzate de COVID-19. În contextul pandemiei, Federația Română de Baschet a decis ca etapele să se desfășoare sub formă de turnee, iar unul dintre acestea va avea loc la BTarena din Cluj-Napoca, în perioada 10-12 decembrie 2020. Ca o noutate, formațiile participante sunt cazate la același hotel din Cluj-Napoca. 

U-Banca Transilvania a fost repartizată în grupa A, unde vor fi prezente Steaua București și CSO Voluntari. Inițial, la turneu era așteptată și Athletic Constanța, însă gruparea dobrogeană a ratat deplasarea, având numeroși jucători infectați cu COVID-19. Drept urmare, joi este programată doar întâlnirea dintre CSO Voluntari și Steaua București, de la ora 17:00. Jocul va fi transmis în direct la TVR Cluj și la FRB TV.

Baschetbaliștii pregătiți de Duško Vujošević și Mihai Silvășan intră astfel în scenă vineri, 11 decembrie. U-Banca Transilvania o va înfrunta pe CSO Voluntari, una dintre echipele de urmărit în noua stagiune. Practic, ilfovenii au construit un nucleu complet nou, în care se regăsesc jucători de certă valoare. La Voluntari activează și fostul nostru baschetbalist, Vlad Moldoveanu. De asemenea, trupa condusă de Saša Ocokoljić mizează pe tinerii Tudor Gîrbea sau Marcu Badiu, ambii componenți ai naționalei României.

La capitolul străini, Anthony Hickey se anunță a fi unul dintre cei mai importanți fundași din Liga Națională. Americanul a evoluat la înălțime la Memorialul Elemer Tordai, când CSO Voluntari a depășit-o după prelungiri pe U-Banca Transilvania. Hickey, Devoe Joseph, Zarko Djurić și Malcolm Lee s-au remarcat și în disputele din Cupa României, acolo unde CSO Voluntari s-a calificat în Final 8. Mai exact, viitorii noștri adversari au trecut de CSU Sibiu și CSM Târgu Jiu pentru a ajunge în faza finală a întrecerii. Încleștarea dintre U-Banca Transilvania și CSO Voluntari va fi transmisă în direct la Digi Sport 3, de la ora 20:00. 

U-Banca Transilvania nu se va bucura de prea mult timp de odihnă, întrucât sâmbătă va disputa și meciul cu Steaua București. Inițial, partida trebuia să se joace duminică, dar combatantele au convenit să fie prezente pe teren o zi mai devreme. În plus, încleștarea va fi transmisă în direct la TVR Cluj și pe pagina de Facebook a studioului public de televiziune de la ora 19:00.

La fel ca în sezonul precedent, Steaua este condusă de pe margine de Cătălin Burlacu. Lotul a suferit modificări, echipa roș-albastră transferându-i pe Elijah Thomas, Kenny Brown, Ivan Vranes, Maurice Creek, sau Jake O’Brien. Totodată, Steaua l-a readus la Titus Nicoară, care se va bucura de un rol important, la fel ca Andrei Mandache și Radu Vîrnă. Ultimul sportiv amintit s-a întors recent de la acțiunile naționalei. Bucureștenii s-au calificat la rândul lor la întrecerea finală a Cupei României. 

U-Banca Transilvania va aborda primele jocuri din Liga Națională fără o serie de componenți importanți. Ne referim aici la Donatas Tarolis și Andrija Stipanović, care se află în izolare, fiind infectați cu COVID-19. Nu va fi pe parchet nici Nandor Kuti, din cauza unei mai vechi accidentări la tibie. În locul lor, antrenorii au apelat în ultima perioadă la juniori de la propria academie. Au participat la antrenamente Darius Coste, David Lăpuște și Alex Turdean. Cu toții vor fi trecuți și pe foaia oficială la partidele de la finalul săptămânii. În consecință, lotul nostru va fi alcătuit din următorii baschetbaliști: Patrick Richard, Gregory Vargas, Karel Guzman, Justin Edwards, Ștefan Grasu, Szabolcs Santa, David Vida, Dragoș Lungu, Tudor Șomăcescu, Darius Coste, David Lăpuște și Alex Turdean.

Duško Vujošević, antrenor coordonator U-Banca Transilvania

"Toată lumea trece print-o situație ciudată, prin circumstanțe ciudate, dar cred că este mult mai bine pentru baschet să jucăm acum, decât să anulăm meciurile. După cum știți, avem câteva probleme în lot, deoarece pe noi ne-a lovit al doilea val de COVID-19. La primul val au fost infectați majoritatea jucătorilor. Apoi, când am crezut că ne aflăm în efectiv complet, i-am pierdut pe Stipanović, Tarolis și Žganec. Va fi dificil, întrucât acești jucători evoluează pe poziția de pivot. Karlo nu ar fi jucat oricum. Pe de altă parte, consider că și alte echipe au probleme, deci nu putem să ne plângem. Noi suntem hotărâți să jucăm la nivel maxim, nu va fi ușor fără oamenii mari, dar trebuie să ne ridicăm la un nivel înalt. Acesta este targetul nostru pentru turneu: Toată lumea să fie 100% din punct de vedere al performanței. Îmi doresc să îmi văd jucătorii hotărâți să suplinească absența oamenilor mari."

Patrick Richard, căpitan U-Banca Transilvania 

"Situația este foarte dificilă, însă știu că adversarilor nu o să le pară rău de noi. Nici nouă nu trebuie să ne pară rău. Ne-am pregătit atent la antrenamente. Avem mulți jucători tineri care trebuie să se evidențieze. La rândul nostru, trebuie să ne autodepășim la aceste meciuri. Suntem concentrați și vom fi pregătiți să câștigăm. Am început această călătorie spre obiectivul nostru final, și anume titlul de campioni." 

David Vida, jucător U-Banca Transilvania 

"Cu siguranță va fi mult mai greu fără suporteri, ei ne-au ajutat foarte mult la meciurile din sezoanele anterioare. Ne-au susținut mereu și ne-au împins de la spate. Le vom simți lipsa, dar asta nu este o scuză pentru ceea ce urmează. Trebuie să dăm totul pe teren și să trecem peste aceste momente. Vreau să dau totul pe teren, să îi fac mândri pe antrenori, să le demonstrez că am un rol important și că pot să fac față."

Parteneri