U-Banca Transilvania a oferit un joc la înălțime în primul meci al semifinalei cu Rapid București. Baschetbaliștii noștri i-au învins pe giuleșteni cu scorul de 78-61, cele două formații urmând să se întâlnească joi, de la ora 17:00.
Suporterii alb-negri au luat cu asalt Sala Sporturilor “Horia Demian”, acolo unde am asistat la numeroase performanțe istorice. Cu un public electrizant în spate, formația ardeleană a avut intensitate încă din primul minut. Richard și compania s-au axat în special pe defensivă, pentru a opri tranziția rapidiștilor și aruncările de trei puncte ale acestora.
Totodată, a fost important să îl oprim pe americanul Stone, care este cel mai bun jucător al Rapidului. Pe de altă parte, mingea a circulat cu rapiditate în atac, așa că ne-am desprins la 14-7. Ulterior am încheiat primul sfert în avantaj, 22-16. U-Banca Transilvania s-a instalat la cârma confruntării în urma unui parțial de 11-0, care a dus scorul la 35-18. Karel Guzman a reușit mai multe dunk-uri spectaculoase, iar coșurile în forță ale lui Emi Cățe au ridicat fanii în picioare.
De altfel, fundașii l-au pus în valoare pe Emi, coșurile acestora venind la foc automat, ca într-un joc de baschet pe play-station. La pauză, clujenii au intrat la cabine sub adăpostul a 19 puncte și nu au cedat nici în sfertul trei. Cățe și-a continuat evoluția dominantă din spațiul de trei secunde, pe când Rapidul n-a putut să revină. Am condus inclusiv cu 26 de puncte și n-am cedat până la fluierul final.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Mi-aș dori ca în Play-Off să avem cât mai multe victorii de acest fel, însă nu este ceva realist. Mă bucur de acest succes, am jucat un baschet de calitate, mai ales pe faza de apărare. Este doar o victorie în această serie, trebuie să rămânem concentrați și să avem aceeași atitudine și la următoarele partide. Am văzut în această seară o echipă cu atitudine de Play-Off, care s-a luptat pentru fiecare minge. Am văzut o echipă care s-a bucurat să fie împreună pe teren și îi felicit pentru acest lucru. Sincer, nu am avut timp să mă gândesc la faptul că evoluăm în Sala Sporturilor Horia Demian, locul unde am trăit atâtea bucurii. Este o senzație minunată să evoluezi aici, le mulțumim fanilor că au fost alături de noi și îi așteptăm în număr la fel de mare joi, când va fi un meci total diferit. Referitor la schimbări, să nu vă gândiți că vreunul dintre jucători este robot. Se întâmplă să aibă zile mai puțin reușite sau zile în care strălucesc. Noi trebuie să îi aducem într-o stare foarte bună pe cât mai mulți dintre ei. De aceea suntem o echipă, să ne suplinim. Îl felicit pe Emi Cățe pentru jocul avut, iar baschetul este un sport de echipă. Echipa trebuie să câștige! Am ales astăzi să îl las în afara lotului pe Jalen Jones, deoarece Rapidul este o echipă care nu are jucători clasici de poziția patru. Stone joacă la perimetru, ceea ce nu e foarte des întâlnit. Prin urmare, nu aveam nevoie de atâția jucători clasici pe poziția patru. Vom vedea la meciul următor cum vom aborda situația, Jones este apt și pregătit oricând să intre pe teren.
Emanuel Cățe, jucător U-Banca Transilvania
Ne dorim să facem o serie bună, am vrut să începem cu o mentalitate bună și un spirit pe măsură. S-a întâmplat acest lucru, am respectat planul de joc și ne-am îndeplinit obiectivul. Mă bucur că am menținut un ritm ridicat până la final. Știm că e doar un meci, mai trebuie încă două victorii să ne calificăm. Am început foarte bine și a fost exact ceea ce ne-a cerut antrenorul. Rămâne să ne concentrăm și să pregătim meciul cu aceeași atitudine. Nu am jucat foarte multe meciuri aici, dar fanii noștri sunt extraordinari. I-am simțit alături de noi în permanență. Eu încerc să îmi fac datoria la fiecare meci, astăzi mi-a ieșit foarte bine. Totul se datorează colegilor, care au reușit să mă pună în valoare, precum și sistemului.