Patrick Richard, unul dintre cei mai iubiți jucători care au îmbrăcat vreodată maioul clubului nostru, rămâne acasă! Baschetbalistul american cu cetățenie română și-a prelungit contractul cu U-Banca Transilvania pentru încă trei sezoane.
Născut pe 25.01.1990 în statul american Louisiana, Richard este căpitanul formației noastre. El a sosit pe malul Someșului în vara lui 2019, după ce a mai activat în Spania, Germania, Israel sau Italia. Patrick și-a lăsat amprenta imediat la U-Banca Transilvania, câștigând în 2020 Cupa României. De asemenea, el are în palmares două titluri de campion și o SuperCupă.
În sezonul recent încheiat, Richard a bifat 61 de partide și s-a evidențiat cu medii de 12.4 puncte, 4.3 recuperări și 4.4 pase decisive, cu un indice al eficienței de 15.6.
Patrick poate fi utilizat ca jucător român, fiind și component al naționalei țării noastre. Vă reamintim faptul că noul sezon va aduce schimbări din punct de vedere al regulamentului. Cu alte cuvinte, meciurile din Liga Națională se vor desfășura în prima repriză cu doi jucători români pe teren. Ulterior, în a doua parte a jocului, formațiile sunt obligate să utilizeze cel puțin un sportiv autohton.
Patrick Richard, căpitan U-Banca Transilvania:
Cu siguranță Clujul înseamnă acasă pentru mine. Mă bucur că sunt apreciat, întotdeauna am fost primit cu brațele deschise, încă din prima zi. Am construit ceva cu Silvă și cu restul echipei, așa că vrem să continuăm pe acest drum. Dorim să facem clubul cunoscut în Europa și să ne bucurăm de succes. De aceea m-am hotărât să revin. Sunt entuziasmat, la fel e și familia mea. Numim Clujul casa noastră! Le transmit fanilor să continue să ne susțină, la fel ca de fiecare dată. Mai avem multă muncă și ne așteaptă o călătorie interesantă. Haide U!