imagine articol

Noul site u-mobitelco.ro

Presezonul 2015 aduce pentru fani nu numai o nouă echipă, ci și un nou website! u-mobitelco.ro se schimbă radical, în încercarea de a fi în permanență cea mai bună sursă de informații pentru fanii noștri, compania ATOMO fiind partenerul U-Mobitelco în acest demers, ca de altfel în ultimii zece ani.

Ce se schimbă?

Thumbnail

În primul rând, platforma web - motorul din spatele site-ului - se schimbă în totalitate. Noul website rulează pe Drupal, una dintre cele mai puternice, stabile și flexibile platforme de Content Management.

În al doilea rând, designul. Precedentul site a fost un mare pas înainte în privința designului, însă tehnologia web s-a dezvoltat în permanență în ultimii ani și era nevoie de o adaptare, în primul rând, la o lume în care accesul la internet se face tot mai mult de pe dispozitive mobile - telefoane inteligente și tablete. Noul design este mai curat, mai usor de navigat și, lucru foarte important, este ”responsive”, adică funcționează foarte bine și pe ecrane mici!

Thumbnail

În al treilea rând, poate cel mai important, s-a schimbat conceptul. Precedentul site era gândit ca un portal de informații, în care informația se axa pe echipa de seniori. În noul site, juniorii au o importanță la fel de mare, pe măsura rezultatelor lor sportive! Astfel, fiecare categorie are propriul portal de informații, numit generic ”News Center”, în care veți găsi la un loc ultimele știri din respectiva categorie, albumele foto ale categoriei, programul competițional și prezentarea echipelor. La seniori, întrucât lotul este finalizat, pagina de News Center este mai complexă, însă, pe măsură ce se vor contura loturile echipelor de juniori, îi veți vedea și pe aceștia la fel de frumos prezentați.

Magazin online

Thumbnail

O altă noutate este reprezentată de magazinul online. Dacă până acum se puteau comanda doar tricouri polo, acum se găsesc și șepci, eșarfe, fanioane și pixuri, urmând ca varietatea produselor promoționale să crească.

Interacțiune

Thumbnail

Tot la capitolul noutăți menționăm o mai bună integrare a facilităților oferite de rețelele de socializare, articolele putând fi prezentate prietenilor pe Facebook și Twitter cu doar un click. De asemenea, fanii pot comenta și interacționa la fiecare articol cu Facebook Comments.

Cu promisiunea că site-ul se va dezvolta permanent, vă lăsăm să îl descoperiți și vă așteptăm să fiți alături de noi în continuare în număr mare, atât în tribune, cât și online!

Parteneri