Stefan Birčević nu va continua alături de U-Banca Transilvania. Pe această cale, clubul nostru îi mulțumește sârbului pentru contribuția la performanțele avute în ultimii doi ani.
Pivotul a sosit la echipa noastră în vara lui 2021 și a câștigat alături de U-Banca Transilvania două titluri, două SuperCupe și o Cupă a României. De asemenea, el a totalizat 73 de meciuri în Liga Națională, alături de 10 în Cupa României.
Totodată, Birčević a bifat 18 partide în ediția precedentă a EuroCup, remarcându-se cu medii de 8.3 puncte, 3.3 recuperări și 0.8 pase decisive. Anterior, Stefan a fost un pion important în sezonul 2021/2022 din Basketball Champions League.