imagine articol

Mihai Silvășan, secundul noului selecționer al României

Federația Română de Baschet a anunțat noua componență a staff-ului tehnic cu care va fi abordată faza de calificare la FIBA World Cup 2019, acesta fiind compus din macedoneanul Zare Markovski, secondat de Mihai Silvășan și Hristu Șapera. 

În prezent, Markovski este antrenorul echipei Trabzonspor, din prima ligă turcă. Tehnicianul ex-iugoslav are o carieră de aproape 30 de ani, perioadă în care s-a aflat la conducerea unor echipe de club precum Darussafaka SK, Lugano Tigers, Avellino, Virtus Bologna, Armani Milano, Limoges, Reyer Venezia sau Caserta.

De asemenea, între 1997 și 1999, Zare Markovski a antrenat echipa națională a Macedoniei.

În privința cooptării sale în staff-ul naționalei, antrenorul principal al U-Banca Transilvania, Mihai Silvășan, s-a arătat încântat: ”Mă bucur, în primul rând, că am șansa să revin în angrenajul echipei naționale, am fost parte a lotului național timp de 10-12 ani de zile, am fost și căpitan, am mers tot timpul cu plăcere la lot, chiar daca rezultatele nu au fost întotdeauna cele așteptate de mine, cel puțin. În al doilea rând, mă bucur că pot să fiu alături de un antrenor cu un CV impresionat, merg în speranța că am ce învăța de la el și să ajut cu ce pot eu lotul național. Îmi doresc foarte mult să facem performanță”.

În ceea ce privește noul program al echipei naționale, cu ferestre de calificare în noiembrie și februarie, antrenorul nostru, aflat atât în postura de antrenor de club, cât și în staff-ul echipei naționale, a declarat: ”Din punctul de vedere al antrenorului de club, bineînțeles că nu poate să își convină că se întrerupe campionatul două săptămâni, îți vin jucătorii de pe drumuri, obosiți, cei care nu sunt selecționați își ies din formă, pentru că iau o pauză, nu se prea antrenează. De exemplu, în cazul echipei noastre, noi avem patru jucători în vederile naționalei României, plus unul selecționat deja de Croația, cum putem să ne antrenăm la echipa de club fără cinci jucători de bază? Sincer, aștept și eu cu nerăbdare să vedem cum vor reacționa și cum vor sta lucrurile. 
E greu să înfluențezi jocul unei echipe naționale, având în vedere că te întâlnești cu 3-4 zile înaintea unui meci oficial. E greu cu atât mai mult pentru noi, căci avem un nou antrenor la națională, e greu să influențeze din punct de vedere tactic jocul echipei naționale. Cred că trebuie să contăm pe o atmosferă cât mai bună, să îi facem pe jucători să vină de plăcere, să joace cu plăcere. De multe ori, când există un spirit de echipă puternic, se poate învinge un adversar mult mai puternic”.

Trio-ul Markovski - Silvășan - Șapera va debuta pe banca Vulturilor pe 24 noiembrie, la Torino, cu ocazia meciului Italia - România.

Pe lângă jucătorii români care vor fi selecționați la această acțiune a lotului, pe adresa clubului nostru a venit și convocarea lui Zeljko Sakic pentru echipa națională a Croației. 

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit