imagine articol

Mihai Silvășan, despre meciul cu CSM Steaua EximBank București

U-Banca Transilvania va pleca vineri seara la București, acolo unde va întâlni CSM Steaua EximBank București în cadrul etapei a 8-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Antrenorul echipei noastre a prefațat duelul cu militarii, fiind prima întâlnire între cele două echipe după finala ediției precedente a Ligii Naționale.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

”Nu facem comparații între adversari, prin urmare nu știm dacă meciul cu Steaua va fi mai greu decât cel cu Oradea, nu trebuie să ne gândim la așa ceva. Eu le spun tot timpul băieților că trebuie să luăm fiecare posesie în parte, să dăm tot ce avem mai bun în noi, atât în apărare, cât și în atac. Trebuie să avem încredere unii în alții că putem să facem lucrurile bine. Nu știu dacă Steaua de acum e peste cea de anul trecut, mai ales că acum Runkauskas este accidentat și nu face parte din lotul lor pentru câteva luni, însă și în acest an au câțiva jucători foarte potenți, care pot face diferența. Cred că avem lot suficient de bun pentru a face față pe toate planurile, la fel a fost și anul trecut, chiar dacă nu am avut o rotație la fel de lungă. Jucăm fiecare meci la victorie, sunt importante toate competițiile în care jucăm, nu ne-am înscris în niciuna doar de dragul de a participa”.

Meciul CSM Steaua EximBank București - U-Banca Transilvania se va disputa sâmbătă, 9 decembrie 2018, cu începere de la ora 20 în Sala Regimentului de Gardă, fiind transmisă în direct de postul Digisport. 

Parteneri