imagine articol

Jucătorii noștri, hotărâți să obțină o nouă victorie în campionat

U-Banca Transilvania primește sâmbătă, 26 martie, vizita celor de la CSM VSK Miercurea Ciuc. Partida se va desfășura la BTarena, cu începere de la ora 18:00. Biletele pot fi achiziționate printr-un click AICI. De asemenea, jocul va putea fi urmărit în direct pe FRB TV.

Jucătorii noștri s-au întors miercuri acasă, după ce au izbutit o performanță istorică. Gruparea ardeleană a obținut calificarea în Play-Off-ul Ligii Campionilor, depășind-o marți seara pe Filou Oostende cu scorul de 85-74. Prin cele 17 puncte, Patrick Richard a fost cel mai bun marcator al transilvănenilor, care au încheiat grupa K pe primul loc, cu un total de trei succese și o înfrângere.

Astfel, alb-negrii revin în campionat, acolo unde sunt lideri, cu un bilanț de 21 de rezultate pozitive și un singur eșec. Ultima dată în Liga Națională, U-Banca Transilvania a depășit-o pe CSM Galați. Sâmbătă, Richard și compania primesc vizita formației clasate pe locul 15. Drept dovadă, harghitenii au înregistrat cinci succese și 19 eșecuri, pentru un total de 29 de puncte.

Miercurea Ciuc se deplasează pe terenul nostru având moralul ridicat, după ce a învins-o în ultima partidă pe CSM Târgu Jiu. Trupa pregătită de Laszlofy Botond s-a impus 86-81, iar Mihajlo Bogdanović a izbutit 26 de puncte și 7 pase decisive. Sârbul este principalul remarcat al ciucanilor, contabilizând medii stagionale de 16.9 puncte.

În tur, U-Banca Transilvania a depășit-o pe CSM VSK Miercurea Ciuc cu scorul de 86-73. 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania 

Este un meci de Liga Națională în care ne dorim să evoluăm bine. Știm că nu e ușor să te mobilizezi după o deplasare cu o astfel de încărcătură, cum a fost cea cu Oostende. Trebuie să depunem efort, să câștigăm sâmbătă și să jucăm un baschet de calitate. Asta ne dorim!

HAIDE "U"
0

Parteneri