imagine articol

Înfrângere grea cu Ușak Sportif, continuăm în FIBA Europe Cup

U-Banca Transilvania a ratat calificarea în grupele Basketball Champions League, după ce a pierdut și jocul retur, disputat la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă.

Jocul a debutat sub semnul echilibrului, cu un ușor avantaj pe tabelă pentru echipa noastră pe cea mai mare durată a primei reprize. De altfel, scorul la pauză era favorabil U-Banca Transilvania, 38-32.

Lucrurile păreau să evolueze în aceiași direcție și după pauză, însă în minutul 28 a consemnat startul unei căderi cvasitotale inexplicabile în ofensivă, care a durat până la jumătatea sfertului decisiv și în care oaspeții au pus 17 puncte în plus pe tabelă!

Jumătatea ultimei perioade de joc consemna un scor parțial al reprizei de 2-15, iar seceta din ofensivă a continuat până la final.

U-Banca Transilvania - Muratbey Ușak Sportif 66-85 (16-16, 22-16, 14-24, 14-29)

Thumbnail

De la oaspeți au punctat Lyons 18, Hazell 17, Monroe 12, Kairys 11, Candan 10, McKissic 7, Demirel 7, Freimanis 3.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal:

Thumbnail

”O înfrângere dureroasă, mai ales că am avut șase puncte avantaj la pauză... Ceva, cumva s-a rupt la finalul sfertului al treilea, la începutul celui de-al patrulea și am renunțat.  Nu am reușit să îi mai oprim în apărare, am pierdut câteva mingi care i-au pus pe contraatac și au dat niște coșuri ușoare, care le-au dat aripi. Nu am avut nici puterea mentală, nici puterea fizică de a rămâne în meci și a ne lupta până la final. Îmi pare rău că am pierdut în fața propriilor suporteri, îmi felicit echipa pentru felul în care s-au pregătit și motivat pentru acest meci. Sunt frustrat, sunt supărat pentru că ne doream foarte mult să mergem în grupe, făceam un pas mare spre baschetul de înalt nivel din Europa, însă cu siguranță trebuie să stăm împreună, să fim o echipă și vedem ce e de îmbunătățit și să nu cedăm. Vom avea în continuare un program foarte încărcat, vom fi în grupele Europe Cup, vom avea două meciuri pe săptămână. Nu ne permitem să fim slabi, trebuie să fim puternici, să abordăm fiecare meci la victorie. Iar în momentele în care nu îți iese cum îți dorești este important să fim cu adevărat o echipă. Felicit echipa turcă și le doresc mult succes în faza grupelor. Nu avem timp să plângem, luni avem un meci greu în campionat și trebuie să ne pregătim.”

VLAD MOLDOVEANU, jucător U-Banca Transilvania:

Thumbnail

”A fost un meci greu pentru noi, am stat în joc pentru 17-18 minute, însă ultimele zece minute de joc ne-au costat nu doar meciul, ci și calificarea în fazele grupelor Basketball Champions League! Nu știu dacă a fost oboseala de vină, am pierdut ritmul în atac și asta ne-a descurajat. Am pierdut câteva mingi ușoare și ei au dat șase-șapte puncte care ne-au cam căzut în ghete... De acolo, am încercat să revenim, dar nu cred că am căzut fizic, am căzut mental 2-3 minute și de acolo a fost greu să revenim”.

U-Banca Transilvania continuă aventura europeană în FIBA Europe Cup, acolo unde va întâlni, în Grupa G, pe turcii de la Gaziantep, pe KB Peja din Kosovo și adversarul de săptămâna trecută, Petrolina AEK Larnaca. Primul meci va avea loc în 19 octombrie, pe teren propriu, cu KB Peja.

Parteneri