imagine articol

Înfrângere cu Alba Fehervar și pe teren propriu

U-Banca Transilvania a pierdut, pentru a treia oară în acest sezon, în fața maghiarilor de la Alba Fehérvár. Meciul a contat pentru etapa a 4-a a Grupei O din FIBA Europe Cup și s-a încheiat cu scorul de 81-86.

Așa cum era de așteptat, meciul a fost unul foarte echilibrat. În primele două sferturi, ambele echipe au profitat la maxim de orice breșă în apărarea adversă, iar când spațiile nu s-au arătat, aruncarea de la distanță a salvat atacul, iar procentajele ambelor echipe au fost mai mult decât decente (8 reușite de trei puncte din 15 încercări pentru U-Banca Transilvania, 5/14 pentru Alba). 

Maghiarii au compensat procentajele mai slabe de la distanță prin precizie din semicerc și prin intensitate mai mare sub panouri, de unde au reușit să culeagă cu nouă mingi mai mult în primele 20 de minute de joc. 

Pătrunderile inspirate ale lui Dykes au fost completate cu succes de la distanță de Rasic (4/5) și Pustozvonov (3/4), astfel că la pauză U-Banca Transilvania avea un avantaj de cinci puncte, 48-43.

Și partea a doua a jocului s-a scurs sub exact aceleași auspicii, cu maghiarii controlând jocul sub panou și cu băieții noștri alternând șuturile de afară cu pătrunderile. Scorul a evoluat în aceleași marje de maxim 3-4 puncte avantaj până la jumătatea ultimului sfert, când o triplă a lui Adamovic s-a adăugat unor puncte ușoare înscrise de Pustozvonov și au făcut ca diferența să fie de 7 puncte (76-69, min. 37) și U-Banca Transilvania părea capabilă să învingă pentru prima dată în acest sezon pe Alba Fehérvár. 

Însă Farr și Lorant au readus echipa maghiară în joc, iar finalul, unul încins, a fost decis în ultimele secunde de precizia la aruncările libere, astfel că maghiarii ne înving pentru a treia oară în acest sezon.

U-Banca Transilvania acumuează, astfel, a doua înfrângere în această fază a grupelor, clasându-se pe locul secund, în urma maghiarilor de la Alba, dar în fața francezilor de la Pau Orthez. Ultimele două jocuri, cu Pau Orthez și cu Pardubice, ambele în deplasare, devin vitale pentru calificarea în fazele eliminatorii ale competiției.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Thumbnail

”O înfrângere foarte dureroasă pentru noi, ne doream foarte mult să învingem, ca să avem șanse mai mari de calificare mai departe. Avem în continuare șanse teoretice, nu vom ceda nicio clipă, trebuie să câștigăm în Franța și în Cehia și ne vom lupta pentru asta. Îmi pare rău că am pierdut în fața propriilor suporteri... Am jucat bine, am avut o perioadă bună în sfertul al patrulea care ne-a făcut să avem șapte puncte avantaj cu 3-4 minute înainte de final, însă am făcut niște greșeli, ne-am grăbit la câteva aruncări, am luat niște decizii proaste, ceea ce a dat aripi echipei din Ungaria și au venit peste noi. Știam că sunt o echipă foarte bună din punctul de vedere al tranziției ofensive, al recuperărilor ofensive și chiar am avut probleme în acest meci la aceste aspecte. Din păcate, asta este... Dar este doar un joc, nu avem timp să plângem, pentru că urmează un meci mai important pentru noi în campionat, cu Sibiul. Va fi un meci greu, tot cu o echipă fizică și până atunci va trebui să ne recuperăm atât mental, cât și fizic”

MAKSYM PUSTOZVONOV:

Thumbnail

”Ne-am pregătit pentru acest joc toată săptămâna, știam ce joacă această echipă, i-am întâlnit deja de două ori și ne-au învins de fiecare dată. Știam că joacă foarte fizic, mai ales în privința recuperărilor, că le place tranziția ofensivă... Ne-au dominat la recuperări, aici cred că s-a făcut diferența. Este o înfrângere grea, pentru că vine pe teren propriu, este greu să pierzi în fața propriilor fani, însă nu e timp de lacrimi. Trebuie să luptăm și să câștigăm ultimele două jocuri, nu e vorba de calificare aici, e vorba despre noi, despre clubul acesta, vrem să învingem în fiecare meci în care intrăm pe parchet!”

U-Banca Transilvania - Alba Fehérvár 81-86 (21-21, 27-22, 16-20, 17-23)

Parteneri