imagine articol

În atenția suporterilor care doresc să participe la Final Four-ul Cupei României de la Craiova

Final Four-ul Cupei României, ediția 2022, se va desfășura săptămâna viitoare la Craiova. Meciurile vor avea loc în perioada 15-17 februarie. U-Banca Transilvania va da piept în prima semifinală cu CSO Voluntari, confruntarea urmând să demareze la ora 17:00. Două ore mai târziu, gazdele de la SCM U Craiova își măsoară forțele cu CSM Galați. 

Finala este programată joi, 17 februarie, de la ora 19:00. Este un eveniment important, iar clubul nostru își propune să cucerească trofeul. De asemenea, ne bucurăm să știm că suporterii sunt interesați să participe la meciuri, așa că vă oferim primele detalii despre bilete. 

Tichetele la meciuri vor fi vândute doar la casieria Sălii Polivalente din Craiova. Plata se va face pe loc, iar doritorii trebuie să menționeze că sunt suporteri U-Banca Transilvania. Prețul unui bilet va fi de 10 lei. Casieria va fi deschisă începând cu ora 10:00.

HAIDE "U"
20

Parteneri