U-Banca Transilvania a trecut peste eșecul de la Voluntari și a învins-o joi seara, într-o manieră convingătoare, pe FC Argeș Pitești. Baschetbaliștii lui Mihai Silvășan s-au impus cu scorul de 81-70 și se pregătesc acum de încleștarea cu MHP Riesen Ludwigsburg.
Ștefan Grasu a înscris șase puncte într-un minut și jumătate, iar U-Banca Transilvania a condus la Pitești cu 10-14. Situația s-a strâns pe parcurs, dar clujenii au încheiat în avantaj de o posesie primul sfert. Din punct de vedere defensiv, alb-negrii au știut că Mladen Jeremić reprezintă principalul pericol al argeșenilor și l-au anihilat pe sârb în repriza întâi. Intensitatea din apărare și-a spus cuvântul în atac, așa că ne-am descurcat perfect pe tranziție. Dustin Hogue, aflat în mare formă, a dus scorul la 22-29. La rândul său, Brandon Brown a marcat pentru 34-40, care a fost și scorul înregistrat la pauză.
Jucătorii lui Tudor Costescu nu au putut marca în primele două minute din partea secundă. Andrija Stipanović ne-a desprins la 39-48. Mingea a circulat eficient, iar Nandor Kuti a scuturat plasa de la mare distanță, 42-53. Efortul nostru colectiv a continuat, astfel că am mers inclusiv la 15 puncte pe tabelă. Seppala a încercat să sune trezirea pentru amfitrioni, dar Stefan Birčević a tăiat elanul oponenților, printr-o reușită din spatele semicercului. Până la final, U-Banca Transilvania nu a mai avut emoții.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
A fost o victorie muncită, după un meci fizic. Știam că ei sunt o formație agresivă, demonstrând acest lucru în repriza a doua. În sfertul trei au izbutit opt recuperări ofensive și în sfertul patru s-au apărat agresiv. Nu ne-au permis să executăm sistemele noastre. Totuși, cred că am controlat jocul. Sunt fericit pentru răspunsul pe care l-am avut astăzi, după duelul de la Voluntari. Am revenit bine, am revenit cu o victorie și ne concentrăm acum pe turul cu Ludwigsburg. Fanii vor fi cu adevărat al șaselea jucător. Băieții, orașul Cluj-Napoca și clubul nostru merită o sală plină!