
Baschetbaliștii noștri n-au renunțat la luptă și au obținut o victorie mare în Polonia. U-Banca Transilvania a învins-o pe Śląsk Wrocław cu 70-67, după ce a revenit de la 15 puncte diferență. Astfel, baschetbaliștii noștri au acumulat două succese din tot atâtea posibile în BKT EuroCup.
Stipe a deschis scorul, marcând în forță de lângă cel mai bun om al polonezilor, Dušan Miletić, care săptămâna trecută izbutise un double-double cu JL Bourg. Pe fondul unui joc agresiv, în special în defensivă, polonezii au mers la 8-4. Apoi s-a remarcat un alt baschetbalist important din lotul oponenților, și anume Niziol, autor a 11 puncte în primul sfert. Drept urmare, Śląsk Wrocław a condus cu 21-15 la finalul actului întâi.
D.J. Seeley a reușit un coș cu fault, ajutându-ne să venim la 25-20. Extrem de motivat, Andrija Stipanović și-a făcut simțită prezența în spațiul de trei secunde și a adăugat un nou coș, 32-28. Ulterior, Seeley a scuturat plasa de la mare distanță, așa că U-Banca Transilvania s-a apropiat la o posesie, 36-33, acesta fiind scorul înregistrat la pauză. Deși același Seeley a inaugurat partea secundă, Śląsk Wrocław a profitat de inexactitățile noastre ofensive și a apăsat pedala de accelerație. Polonezii au marcat din orice poziție, în vreme ce clujenii au găsit cu greu drumul spre coș. În consecință, amfitrionii au beneficiat inclusiv de 15 puncte pe tabelă, 56-41, după o reușită a lui Kulvietis.
Așa cum spunea și comentatorul disputei, între combatante s-a înregistrat o diferență obsedantă de 6-8 puncte pe parcursul actului decisiv. U-Banca Transilvania a încercat din răsputeri să egaleze, dovadă fiind numeroasele recuperări ofensive. Din păcate, am suferit la capitolul aruncări până când Mokoka a adus energie cu un slam-dunk, 64-59.
De notat efortul lui D.J. Seeley, care a izbutit 5 intercepții, unele în momente cruciale. Același american a luat meciul în propriile mâini și a trimis mingea în coș de două ori consecutiv din spatele semicercului, făcând liniște în sală la scorul de 67-66. Śląsk a irosit posesia, iar jucătorii noștri au trecut la conducere grație lui Jarell Eddie, 67-68. La penultimul atac al întâlnirii, Bryce Jones a scos două libere și le-a fructificat pe ambele, stabilind scorul final.
D.J. Seeley a fost eroul nostru, prin cele 24 de puncte, 5 intercepții, 5 recuperări și 2 pase decisive. Andrija Stipanović a contribuit prin 14 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, în vreme ce Adam Mokoka a totalizat 8 puncte, 3 recuperări și 2 assist-uri.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Sunt extrem de fericit pentru această victorie, deși nu sunt mulțumit de felul cum am jucat. Am evoluat prost atât din punct de vedere defensiv, cât și ofensiv. Pe de altă parte, am arătat caracter și nu am cedat în nicio clipă. Din fericire, mai mulți jucători au ieșit la rampă pe final și am obținut o victorie care ne bucură foarte mult.
D.J. Seeley, jucător U-Banca Transilvania
Mă simt grozav, mă bucur că am revenit. Am jucat foarte prost, am ratat aruncări și am fost slabi în defensivă. Am găsit o cale să câștigăm și este minunat.