imagine articol

Echipa noastră a plecat astăzi în Bulgaria

U-Banca Transilvania a plecat duminică spre Bulgaria, acolo unde va avea loc turneul de calificare în grupele Basketball Champions League. Turneul se va desfășura la Botevgrad, într-o sală pe care baschetbaliștii noștri o cunosc încă din stagiunea precedentă, când s-au duelat cu formația Balkan.

Întrucât pandemia de COVID-19 a dat peste cap lumea sportului, conducerea Basketball Champions League a decis să schimbe modul de desfășurare al preliminariilor. Drept urmare, în loc să avem două tururi eliminatorii, calificările se vor disputa sub forma unor turnee Final Four.

U-Banca Transilvania a fost repartizată în grupa C, iar în semifinale va da piept cu Igokea Aleksandrovac, campioana Bosniei. Încleștarea este programată miercuri, 23 septembrie, cu începere de la ora 20.30. În cealaltă semifinală, Sporting Lisabona își măsoară forțele cu Fribourg Olympic. Câștigătoarea finalei va merge în grupele Basketball Champions League.

Lotul deplasat de U-Banca Transilvania în Bulgaria cuprinde următorii baschetbaliști: Patrick Richard, Gregory Vargas, Andrija Stipanović, Néstor Colmenares, Donatas Tarolis, Justin Edwards, Karel Guzman, Ștefan Grasu, Nandor Kuti, Dragoș Lungu, David Vida, Szabolcs Santa.

 

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania:

”Urmează o deplasare în Bulgaria. Suntem pe ultima sută de metri înainte de meciul decisiv cu Igokea. Am plecat încrezători în șansele noastre. Ne-am pregătit bine în ultimele trei săptămâni în care ne-am aflat în formulă completă. Am avut și cinci partide amicale în care am văzut lucruri bune, dar și aspecte care pot fi îmbunătățite. Obiectivul nostru este calificarea în grupe. Vrem să luăm totul pas cu pas, nu ne gândim la al doilea meci. Ne concentrăm doar pe prima partidă. Fără o concentrare maximă asupra primului meci, cu siguranță nu va putea exista un al doilea joc. Tot lotul este apt, chiar dacă am avut mici probleme cu Patrick Richard și cu Santa. Ei s-au antrenat normal și suntem încrezători că putem face o figură frumoasă în Bulgaria.”

Patrick Richard, căpitan U-Banca Transilvania:

”Suntem entuziasmați că ne așteaptă acest meci. Ne-am pregătit bine în cele cinci meciuri de verificare. Ne-am întors acasă și am continuat antrenamentele. Suntem deja obișnuiți unul cu celălalt și știm că ne așteaptă un adversar dificil. Pe hârtie au jucători valoroși, însă noi ne gândim doar să ajungem în grupele Champions League.”

Parteneri