imagine articol

Dykes și Țenter, declarații înainte de City Cup

La conferința de presă premergătoare turneului organizat de U-Banca Transilvania, Cluj City Cup 2015, au participat jucătorul Kyndall Dykes și antrenorul principal Marcel Țenter.

Kyndall Dykes, jucător U-Banca Transilvania:

Thumbnail

"Vor veni echipe puternice la turneul Cluj City Cup, mă aştept să fie meciuri dificile. Ştim că este doar începutul, echipele nu s-au reunit de mult timp. Cu siguranţă, fiecare echipă îşi doreşte să câştige, şi noi ne dorim acelaşi lucru, nimănui nu îi place să piardă. Toate echipele vor da totul pentru a învinge întotdeauna, te simți bine când câştigi un trofeu.
În Serbia, au fost câteva meciuri foarte utile, care ne-au ajutat ca şi echipă, ne-am obişnuit unii cu alţii, am învăţat sisteme noi, am făcut un pas înainte jucând cu echipe puternice din Serbia. Cu siguranţă, turneul din Serbia fost un succes pentru noi.  
Din prima zi când am ajuns la echipă, m-am simţit bine, colegii m-au primit cu căldură, am glumit, părea că sunt de ani de zile cu această echipă, cu aceşti băieţi. Toată echipa, tot clubul îşi doreşte să câştige titlul. Acesta este principalul nostru obiectiv!".

Marcel Țenter, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Thumbnail

"Suntem în plin proces de pregătire, turneul din Serbia ne-a arătat faptul că suntem o echipă competitivă, am făcut meciuri foarte echilibrate, cu echipe foarte bine cotate. Dar, până la urmă, acest lucru contează mai puţin, este important modul în care ne-am găsit noi ritmul de joc şi, pentru acest moment, faptul că am primit foarte puţine puncte în fiecare dintre cele trei meciuri grele. Acest lucru este îmbucurător. Nu putem aştepta o chimie extraordinară, deoarece avem jucători noi, din punct de vedere ofensiv toată lumea a depus efort maxim pentru a progresa în meciurile acestea.
Sunt fericit pentru Pašalić (jucătorul U-Banca Transilvania, prezent la Eurobasket cu naționala Bosniei - n.n.) că joacă la Campinatul European şi câştigă, însă, din punctul de vedere al echipei noastre, suferim, ne-am fi dorit să îl avem la echipă, să îl putem integra cât mai repede. În funcţie de meciul decisiv cu Finlanda, de astăzi, vom şti data la care Pašalić va ajunge la echipă.
Ne concetram pe turneul care începe vineri, unul foarte atractiv, cu echipe competitive şi cred că va fi o bună repetiţie pentru începerea Cupei României şi a campionatului. Din punctul de vedere al efortului, cred că turneul va fi ca şi în play-off, pentru că fiecare jucător va trage la maxim să își stabilească ierarhiile şi să arate antrenorilor potenţialul lor. Astfel că, pentru spectatori, va fi foarte interesant şi vor avea ce vedea!”.

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit