imagine articol

Duel cu Dinamo, în primul meci din TOP 6

U-Banca Transilvania dispută sâmbătă, 25 ianuarie, primul meci din faza TOP 6 a campionatului. Baschetbaliştii noştri se duelează cu Dinamo, într-un joc programat la Bucureşti. Întâlnirea va începe la ora 20:30 şi va fi transmisă în direct la Digi Sport 4.

Partida aduce faţă în faţă ocupantele locurilor doi, respectiv cinci în Liga Naţională. Trupa condusă de Mihai Silvăşan a strâns 12 succese şi 2 înfrângeri în campionat, pe când dinamoviştii au bifat 5 victorii şi 9 eşecuri.

Jucătorii ardeleni au suferit o înfrângere miercuri, în faţa celor de la CSM CSU Oradea. Bihorenii ne-au învins în grupa J din FIBA Europe Cup cu scorul de 80 la 75, astfel că Planinić şi compania sunt hotărâţi să dea totul pentru un rezultat pozitiv. Misiunea nu va fi uşoară, iar Dinamo reprezintă o formaţie redutabilă, condusă din teren de Mladen Jeremić şi Andreja Milutinović. Cei doi baschetbalişti sârbi pot pune probleme oricărei defensive, în condiţiile în care combină pentru 35 de puncte pe meci.

De partea cealaltă, Patrick Richard este principalul marcator al transilvănenilor. Americanul are medii de 17.9 puncte, 4.2 pase decisive şi 3.8 recuperări. Duelul de sâmbătă va fi unul special pentru Richard, întrucât va împlini vârsta de 30 de ani.

Încleştarea va fi condusă de o brigadă alcătuită Marius Ciulin, Laurenţiu Grigoraş şi Şerban Raşoga. Comisar a fost desemnat Tiberiu Rist.

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Thumbnail

"Va fi un meci greu, mai ales că venim după o evoluţie proastă spre foarte proastă din meciul cu Oradea. Întâlnim o echipă care practică un baschet intens, se apără agresiv şi se luptă pentru victorie. Sunt convins că asta vor face şi împotriva noastră. Nimic nu ne va fi uşor pe teren. Evident, trebuie să practicăm un baschet de calitate, trebuie să ne ridicăm nivelul de concentrare şi de intensitate. Singurul nostru obiectiv este victoria şi vom face tot ce ne stă în putinţă să o obţinem."

Parteneri