imagine articol

Cu tot lotul la dispoziție, U-Banca Transilvania caută o victorie în fața polonezilor de la Śląsk Wrocław

U-Banca Transilvania primește marți, 12 decembrie, vizita polonezilor de la Śląsk Wrocław. Partida din BTarena va demara la ora 19:00, iar biletele sunt disponibile printr-un click AICI. De asemenea, întâlnirea va fi transmisă în direct la Prima Sport 3.

Baschetbaliștii clujeni au pierdut săptămâna trecută cu Turk Telekom, dar au obținut o nouă victorie în Liga Națională. Drept urmare, trupa lui Mihai Silvășan încearcă să refacă șirul rezultatelor pozitive în EuroCup, acolo unde se află pe locul 3 în clasament. Ne aflăm la o singură victorie distanță de JL Bourg și avem același bilanț cu Ratiopharm Ulm, și anume 7 succese, respectiv 3 înfrângeri.

La Cluj-Napoca sosește Śląsk Wrocław, aflată pe ultimul loc în grupă. Polonezii au câștigat o singură dispută până acum, pierzând alte 9 meciuri. Mai exact, gruparea antrenată de Oliver Vidin a depășit-o doar pe Turk Telekom, la finalul lui noiembrie, scor 80-71.

În campionat, Śląsk ocupă poziția a șasea, cu un bilanț de 6 victorii și 6 eșecuri. Aseară, viitorii noștri adversari au trecut de Legia Varșovia cu scorul de 98-82. Daniel Gołębiowski a reușit nu mai puțin de 34 de puncte, alături de 2 recuperări și o pasă decisivă. La rândul său, Hassani Gravett a pus pe tabelă 29 de puncte, 4 pase decisive și 4 recuperări. 

Din punct de vedere statistic în EuroCup, Dušan Miletić are medii de 13.6 puncte, 6.7 recuperări și 2.1 pase decisive. De partea cealaltă, D.J. Seeley rămâne cel mai bun marcator al nostru, cu statistici de 15.7 puncte, 3.1 recuperări și 1.7 pase decisive.

În tur, U-Banca Transilvania a repurtat un succes spectaculos, scor 70-67. Seeley a luat confruntarea în propriile mâini și a izbutit 24 de puncte și 5 pase decisive. 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania 

Jucăm cu o echipă care ocupă ultimul loc în grupa noastră și are, probabil, cea mai mică valoare din punct de vedere individual. Sunt o formație care, într-o zi bună, poate fi extrem de periculoasă. Să nu uităm că acum două etape au câștigat la Turk Telekom. Aseară au avut meci în campionatul polonez și au marcat 14 coșuri de trei puncte, câștigând partida. Nu trebuie să luăm acest meci ca și cum ar fi câștigat dinainte. În această competiție, o astfel de mentalitate nu poate să îți aducă lucruri bune. Din punctul nostru de vedere, ne bucurăm că am putut sta mai multe zile acasă, să ne odihnim. Am trecut cu bine peste testul care s-a numit Voluntari și am apucat să pregătim cum trebuie acest meci. Evident că ne dorim să câștigăm, e un meci acasă pe care trebuie să îl câștigăm dacă vrem să ne luptăm la primele locuri în grupă. Toată lumea e aptă, toată lumea a participat la antrenamente și chiar am avut parte de două ședințe de pregătire extrem de productive. Așteptăm publicul în număr cât mai mare, evident că ne-am obișnuit cu o prezență numeroasă. Acest lucru ne împinge de la spate și ne ajută în multe momente din timpul jocului. Sper ca la finalul partidei să ne bucurăm împreună de o victorie! Cred că lipsa de energie ne-a afectat în ultima perioadă, acest lucru se vede în apărare. Am discutat cu jucătorii despre problema din apărare și încercăm să găsim modalități să ieșim din pasa proastă și a reveni la felul în care opream cu brio echipe. Uneori lucrurile nu îți ies așa cum îți propui, însă trebuie să rămânem umili și să muncim în continuare. Guzman încă resimte entorsa pe care o are, deși a jucat împotriva Voluntariului. Va trece peste, nu cred că e o problemă. Seeley a avut două antrenamente foarte bune, se simte ok și va juca mâine. 

Andrija Stipanović, jucător U-Banca Transilvania 

Este un meci foarte important pentru noi, chiar dacă polonezii nu au câștigat foarte multe partide în EuroCup. Se luptă puternic de fiecare dată. Spre exemplu, în tur ne-au condus o bună parte din meci, dar am fost mai puternici și am obținut victoria. Pentru mine, acest meci este foarte important, întrucât resimțim o perioadă mai grea. Mâine va fi un meci în care avem nevoie de energia fanilor pentru a câștiga! Deși am pierdut în Turcia, moralul nostru este foarte bun. Știm că avem un sezon foarte bun, poate că pare un miracol pentru mulți. Noi muncim, avem un public senzațional și trebuie să fim mândri de noi. Știm că suntem o echipă bună, chiar dacă poate am obosit puțin. Îi îndemnăm pe fani să ne susțină în viitoarele partide, care vor fi cruciale în vederea acestui sezon.

 

 

Parteneri