Când vine vorba de Universitatea Cluj-Napoca, valorile acestui club pot fi transmise cu uşurinţă copiilor. Iar dacă un puşti începe fotbalul în 1978 cu antrenori legendari precum Andrei Sepsi, Nicolae Szoboszlay sau Dan Anca, atunci cu siguranţă va primi un exemplu de conduită. Va înţelege ce înseamnă munca adevărată şi puterea sacrificiului. Va realiza cât de importantă este loialitatea în momentele dificile. Csaba Mott, maseurul de la U-Banca Transilvania, a jucat timp de un deceniu la juniorii Universităţii. A evoluat la pitici, aşa cum îi place lui să spună. Nu a ajuns la seniori, deşi îşi dorea mult. În schimb, a iubit-o pe „U” din prima clipă. Mergea la fiecare meci al băieţilor mari, pe care îi însoţea adesea şi în deplasări. În caz că rata vreun joc desfășurat departe de vechiul Moina, asculta cu sufletul la gură transmisiunile de la radio, să afle scorul. Peste ani şi-a îndeplinit visul, odată ce nepotul său, Paul Ţene, a devenit component al primei formaţii de la “U”. În acea vreme s-a hotărât să se apuce de masaje.

„Am avut cui să dau mai departe spiritul Universității prin intermediul lui Paul. L-am însoţit de la primele antrenamente. Uneori îi făceam lui masaj, fără să fi urmat cursuri de masaj. Într-o zi îmi zice: «Bă, unchiule, de ce nu te faci maseur?». I-am promis că o să mă gândesc la chestia asta şi aşa am început cursurile de masaj. Mi s-a ivit ocazia să lucrez la Universitatea într-o perioadă în care ei căutau maseur. Ilie Lazăr m-a ajutat, fiind manager la echipă. Mergeam oricum la fiecare antrenament al fotbaliştilor. Eram tare fericit să mă aflu în vestiarul lor. Nu îmi venea să cred. Cu timpul m-au trimis ba la juniori, ba la echipa mare. Din păcate s-a intrat în faliment şi nu am fost plătiţi”.

Colaborarea lui Csabi cu fotbaliștii a demarat în sezonul 2008-2009. Au durat luni bune să îşi primească primul salariu şi ţine minte şi acum momentul în care a fost chemat în biroul lui Dorinel Munteanu, antrenorul de atunci al şepcilor roşii. “U” o învinsese în weekend pe Dacia Mioveni pe stadionul Clujana şi toată lumea sărbătorea, în ciuda incertitudinilor. Luni, în ziua de refacere, cel poreclit “Neamţul” voia neapărat să le vorbească maseurului şi kinetoterapeutului.

„Am o relaţie deosebită cu fostul meu coleg, kinetoterapeutul Liviu Ciucă. M-a ajutat atât de mult, în numeroase ocazii. Eram împreună la Dorinel în birou. Ne uitam cu Liviu unul la celălalt și nu știam ce se întâmplă. «Oare ne dă afară sau continuăm?”, ne întrebam din priviri. Spre surprinderea noastră, Munteanu ne-a primit cu entuziasm. Ne-a pus să semnăm un stat de plată, ca pe vremuri. Nu ne venea să credem că luăm bani. Am ieşit afară şi am găsit în plic 250 de lei. Bucuros, mi-am sunat în grabă soţia. «Iubire, am luat bani. Hai să mergem la o pizza», i-am zis. Ea a ezitat, mi-a sugerat că ar fi mai bine să ne plătim repede facturile, să scăpăm de ele. Nu am fost de acord şi am ieşit să luăm masa. A fost o cină de senzaţie, minunată”. 

Parcursul fotbaliştilor a cunoscut suişuri şi coborâşuri. Banii guvernează lumea sportului, astfel că de la bătălia pentru cupele europene, “U” s-a trezit în situaţia de a se bate să supravieţuiască. Dragostea faţă de culori l-a făcut pe Csabi să rămână la club. Mott a fost îndepărtat de la echipă, însă nu s-a supărat. Din contră, simţea că trebuie să ajute cu orice preţ. Se ocupa de terenul juniorilor, le pregătea echipamentele şi unora le făcea masaj. Acei juniori l-au cucerit prin caracterul şi dorinţa lor. În cele din urmă, Csabi s-a despărțit de fotbalişti în 2016. 

„Adişor (nr. Adrian Resteman) s-a interesat, prin intermediul lui Liviu, de situaţia mea. Mă întâlneam des cu Adi pe M26, în drumul spre casă. Circulam fără bilet, pe blat cum s-ar zice. Din păcate, acesta e adevărul. Stăteam lângă ușă și urmăream controlorii, gata să sar jos din autobuz. Nu voiam să mă fac de minune că port hainele Universității Cluj şi nu am bilet. Probabil i-am atins o coardă sensibilă lui Adi. Ne-am întâlnit la un magazin în Floreşti şi m-a întrebat dacă nu vreau să vin la baschet. Au mai fost persoane care au influențat venirea mea la echipă, cum ar fi Juki (nr. Tudor Jucan). Apoi am mers în cantonament cu echipa la Cheile Grădiștei. La finalul cantonamentului, domnul Cristescu mi-a propus să rămân. Le-a plăcut şi băieţilor de mine, eu sunt o fire deschisă, glumesc întotdeauna. Totuşi, cel mai important a fost faptul că jucătorii se simţeau bine după masaj”. 

Între Adi Resteman și Csabi s-a creat imediat o chimie, deoarece amândoi au ceva în comun. Vor ca sportivii lor să își depășească limitele. În plus, pun mare preț pe atmosferă. De aceea, la vestiare, râd adesea cu gura până la urechi și binedispun pe oricine. În tandem îi au în grijă și pe baschetbaliștii echipei naționale, în ferestrele de calificare la campionate mondiale sau europene. 

„Echipa națională este un capitol extrem de fericit din viața mea. Merg să reprezint țara. Eu sunt de etnie maghiară și mulți mă tachinează, în glumă. «Bă, ungure, ești la echipa națională». Am întotdeauna cuvintele la mine și le răspund: «Române, îmi cântă imnul». Oricum, sunt tare mândru și nu bifam naționala fără Adi. Din prima zi mi-a promis că o să mă ducă și la națională. «Du-te, mă, Adiță… lasă-mă», îi ziceam. Într-o zi, din senin, mi-a spus că la următoarele meciuri ale naționalei vom fi împreună. M-a luat un fior, îmi dădeau lacrimile de fericire. Nu am vrut să îmi vadă reacția. Știu ce ar fi scos pe gură (râde). În următoarele seri numai la națională m-am gândit, nu puteam să dorm. Intonarea imnului e ceva de vis. Merg cu plăcere la națională și sper să câștigăm meciuri multe acolo”.

De patru ani, Csabi se regăsește în staff-ul medical de la U-Banca Transilvania. Mărturisește că s-a acomodat fără probleme și că a întâlnit la baschet o altă cultură. O lume diferită. Glumește și recunoaște că deplasările lungi nu îl obosesc la fel de tare ca pe jucători. El nu joacă, dar are rolul lui odată ce baschetbaliștii părăsesc terenul, sleiți de puteri. Masajul reprezintă un aspect vital în refacerea sportivilor de performanţă. Drept dovadă, Mott încearcă permanent să progreseze, să învețe tehnici noi.

„Dacă nu îți place ceea ce faci, e imposibil să răzbești. O perioadă te duci din inerție, vii ca la fabrică. Aici mă simt respectat și apreciat. Vreau să le dau oamenilor tot ce am eu mai bun. Mulți ani mi-a fost greu și nu știu ce m-aș fi făcut fără soția mea. Permanent m-a sprijinit și a stat lângă mine. Îi mulțumesc pe această cale, ne-am schimbat viața. Lucrez tot la clubul pe care îl iubesc. La baschet formăm o familie, jucătorii ne spun problemele lor și căutăm soluții. Noi trebuie să îi pregătim de meci, să dea 100% pe teren. Îmi rămân la suflet toți baschetbaliștii, indiferent de sezon”.

Csabi trăiește confruntările din sală la cote maxime. Povestește râzând faptul că apropiații îi recomandă să aibă grijă, să nu pățească ceva rău la o fază dramatică. Vede orice meci din picioare, lângă bancă, iar uneori se uită nostalgic în tribună. Îi lipsesc prietenii din galerie și îi respectă enorm pe fanii alb-negri. Apoi își întoarce privirea spre teren, acolo unde se duc lupte grele. Cu siguranță, dacă Mihai Silvășan i-ar face semn, ar fi pregătit să intre la joc. Ar fi gata să se bată, sub panou, cu pivoții adversarilor. Nu i-ar păsa că oponenții sunt mai înalți cu 40 de centimetri. Nu s-ar teme niciodată, asta pentru că pune permanent succesul lui „U” pe primul loc. 

Fotografii de Manases Sandor.