imagine articol

Campioana României se reunește luni, 2 august

Baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania au programat luni, 2 august, primul antrenament în vederea sezonului 2021/2022. Formația noastră se va reuni la BTarena începând cu ora 11:30. Ședința va fi deschisă jurnaliștilor, care au posibilitatea să capteze imagini foto sau video și pot realiza interviuri la final.

Astfel, la reunirea echipei vor fi prezenți toți jucătorii, cu excepția celor angrenați în acțiunile echipelor naționale. Patrick Richard și Ștefan Grasu se află la București și vor pleca în curând spre Letonia, pentru jocurile din campania de calificare la Campionatul Mondial. De asemenea, David Lăpuște, Alexandru Pașca și Luca Colceag se pregătesc pentru FIBA European Challenger U18. 

Până la ora actuală, U-Banca Transilvania i-a transferat pe Giordan Watson, Brandon Brown, Stefan Birčević, Luca Colceag și Dustin Hogue. Echipa va fi condusă de antrenorul principal Mihai Silvășan, care îl va avea drept secund pe Milorad Perović. 

Ulterior, U-Banca Transilvania va participa la mai multe turnee de pregătire, informații în acest sens urmând să fie anunțate în viitorul apropiat. Primul meci oficial este programat în luna septembrie, în preliminariile Basketball Champions League.

HAIDE "U"
11

Parteneri