imagine articol

Baschetbaliștii noștri pierd meciul cu Brescia din 7Days EuroCup

U-Banca Transilvania a fost învinsă miercuri seara de Germani Brescia cu scorul de 103-84. Meciul s-a desfășurat în Italia, astfel că jucătorii noștri vor reveni în țară și vor merge la Constanța, pentru turneul final al Cupei României.

 

Gruparea noastră nu a putut conta pe Nemanja Gordić, care s-a accidentat în ultimul moment. Din fericire, problemele medicale nu sunt grave, așa că fundașul va reveni în curând pe parchet. În absența lui Nemanja, alb-negrii au încercat să aibă ritm pe terenul unei formații ce a depășit-o pe JL Bourg săptămâna trecută. Pe de altă parte, italienii au cinci înfrângeri la rând în campionat și au căutat un succes de moral împotriva noastră. 

 

S-a mers cap la cap în sfertul inaugural, până gând Tai Odiase și-a desprins colegii la 16-10. Meindl și Richard au strâns situația pe tabelă, 22-19. În actul secund, Kasey Shepherd și-a asumat rolul de pasator, dar și de marcator, devenind cel mai productiv jucător al clujenilor. Drept urmare, gazdele au intrat la cabine sub adăpostul a patru lungimi, 42-38. 

 

Jalen Jones ne-a ajutat să inaugurăm cu dreptul repriza secundă, prin două coșuri de la mare distanță, 42-42. Răspunsul Bresciei a venit imediat de la valorosul Amedeo Della Valle, care a înscris din toate pozițiile. Stipe și Pat au furnizat puncte, dar alb-albaștri s-au menținut la cârma jocului. Din păcate, U-Banca Transilvania a căzut în sfertul patru, unul în care Brescia și-a turat motoarele. Kenny Gabriel n-a putut fi oprit în spațiul de trei secunde, americanul reușind de asemenea și coșuri vitale din spatele semicercului. Pe final, Brescia și-a construit un avantaj din două cifre și nu a cedat în niciun moment.

 

Kasey Shepherd a totalizat 17 puncte, 6 pase decisive și 4 recuperări, în vreme ce Jalen Jones a pus pe tabelă 14 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

În primul rând, felicitări celor de la Brescia pentru victorie. Cred că am jucat bine timp de 35 de minute, apoi am căzut. Nu cred că cele 20 de puncte înregistrate la final reprezintă diferența reală dintre cele două echipe. Consider că am jucat mai bine decât o arată scorul și le-am oferit o replică puternică adversarilor. Din păcate, am făcut mai multe greșeli și apoi am încercat să revenim. Am venit aici să ne luptăm, dar din nefericire nu am putut să fim constanți timp de 40 de minute. Șansele noastre au scăzut, însă trebuie să ne respectăm pe noi înșine și să respectăm competiția, așa că vom aborda serios fiecare partidă. Ne vom strădui cât se poate de tare în următoarele jocuri și poate că se va produce o minune și ne vom califica.   

 

 

 

HAIDE "U"
25

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit