imagine articol

Trei victorii din tot atâtea posibile pentru juniorii U16 la Târgu Secuiesc

U-BT a dominat primul turneu la categoria U16. Baschetbaliștii pregătiți de Mihai Racovițan au obținut trei victorii din tot atâtea posibile. Mai exact, juniorii noștri au început competiția de la Târgu Secuiesc cu o confruntare împotriva formației gazdă, ACS KSE. U-BT s-a impus în respectivul joc, desfășurat sâmbătă, cu scorul de 99-18.

Apoi, duminică, U-BT a depășit-o pe VSK Miercurea Ciuc cu scorul de 80-49. Băieții au mai avut un meci la ora prânzului și au întâlnit-o pe CSS Viitorul Cluj-Napoca. Încă o dată, alb-negrii s-au impus fără emoții, scor 99-23. 

Următorul turneu pentru U-BT U16 va avea loc în perioada 20-21 martie, orașul gazdă urmând a fi anunțat în curând.

Mihai Racovițan, antrenor principal U-BT U16

Sunt foarte mulțumit de felul cum s-a desfășurat primul turneu. Nu pot să spun că am avut parte de un turneu greu, dar băieții au reacționat foarte bine după aproape un de zile de pauză de la meciurile oficiale. Toată lumea a fost încrezătoare și dornică de afirmare. Condițiile au fost foarte bune, nu am întâmpinat probleme la sistemul gândit de Federație. Sunt mulțumit de rezultate și de prestația băieților. 

HAIDE "U"
8

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit