imagine articol

Juniorii U16 vor avea turneu pe teren propriu

Sfârșitul de săptămână aduce un nou turneu la BTarena pentru juniorii noștri. Echipa U16 de la U-BT își va măsura forțele cu CSM VSK C Miercurea Ciuc, CSS Sfântu Gheorghe și AS BC Valbon Arad. Meciurile vor avea loc pe 20, respectiv 21 martie 2021 la sala A din BTarena.

Baschetbaliștii antrenați de Mihai Racovițan au debutat cu dreptul în noul sezon, înregistrând trei victorii din tot atâtea posibile. Sportivii noștri au participat la primul turneu la Târgu Secuiesc, acolo unde au dat piept cu formația locală, dar și cu CSM VSK Miercurea Ciuc și CSS Viitorul Cluj-Napoca.

Acum, U-BT este pregătită de un nou turneu, care se va desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 20.03.2021  
16:30 ACS U-BT CLUJ-NAPOCA vs CSM VSK C MIERCUREA CIUC
19:00 AS BC VALBON ARAD vs CSS SFÂNTU GHEORGHE

Duminică, 21.03.2021
9:00 CSS SFÂNTU GHEORGHE vs ACS U-BT CLUJ-NAPOCA
11:30 CSM VSK C MIERCUREA CIUC vs AS BC VALBON ARAD

14:30 CSS SFÂNTU GHEORGHE vs CSM VSK C MIERCUREA
17:00 ACS U-BT CLUJ-NAPOCA vs AS BC VALBON ARAD

Toate meciurile vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube al clubului.

HAIDE "U"
9

Parteneri