imagine articol

Juniorii U13 au disputat primele meciuri din noul sezon

BTarena a găzduit în acest weekend meciuri din cadrul grupei F la categoria U13. Clubul nostru a participat cu trei echipe, iar grupa a fost câștigată de U-BT 1, formație pregătită de către antrenorul Flavius Lăpuște. 

Iată și rezultatele înregistrate în acest weekend:

Etapa I – 27.02.2021
9:00 ACS U-BT 1 Cluj-Napoca vs ACS U-BT 2 Cluj-Napoca (scor 77 - 45)
11:30 CSS Viitorul Cluj-Napoca vs ACS U-BT 3 Cluj-Napoca (scor 85 - 45)

Etapa II – 27.02.2021
15:30 ACS U-BT 2 Cluj-Napoca vs CSS Viitorul Cluj-Napoca (scor 73 - 79)
18:00 ACS U-BT 3 Cluj-Napoca vs ACS U-BT 1 Cluj-Napoca (scor 19 - 87)

Etapa III – 28.02.2021
9:00 ACS U-BT 2 Cluj-Napoca vs ACS U-BT 3 Cluj-Napoca (scor 107 - 27)
11:30 CSS Viitorul Cluj-Napoca vs ACS U-BT 1 Cluj-Napoca (scor 47 - 104)

Clasamentul grupei arată în felul următor:

1. U-BT 1 - 3/0, 6 puncte
2. CSS Viitorul Cluj-Napoca - 2/1, 5 puncte
3. U-BT 2 - 1/2, 4 puncte
4. U-BT 3 - 0/3, 3 puncte

Următorul turneu la U13 este programat în perioada 20-21 martie. 

Flavius Lăpuște, antrenor U-BT 1

M-am bucurat foarte mult că băieții au crescut de la meci la meci. Suntem unde trebuie să fim după cinci luni de muncă. Sunt încântat că am primit feedback la munca depusă. Am și câștigat turneul, unul care s-a desfășurat într-un ritm de joc adevărat. Cel mai important este că am jucat meciuri oficiale și că am trecut cu brio peste primul turneu. Greul de abia acum urmează, și mă refer aici la turneul viitor. Acum am întâlnit două echipe de 2009-2010. Nu au fost meciuri atât de echilibrate, însă situația se va schimba la turneul viitor. Condițiile au fost super, am avut noroc că meciurile s-au disputat în Cluj-Napoca. Copiii sunt controlabili la această vârstă, au înțeles rigorile competiției. Au fost nerăbdători să joace și nu cred că este foarte important rezultatul acum. Mai important este că a existat un contact oficial cu meciurile. A fost palpitant, a existat presiune, responsabilitate, greșeli personale. S-au simțit și ei ca seniorii, care joacă în sfârșit. Din păcate, în pandemie au fost copii care au renunțat. Sunt și părinți care au oroare pentru teste, nu sunt de acord cu anumite condiții, însă una peste alta turneul a fost de bun augur. 

Parteneri