imagine articol

Modificări pe banca tehnică. Dean Medan îl înlocuiește pe Srđan Flajs în staff-ul nostru

U-Banca Transilvania va avea modificări pe banca tehnică. Astfel, clubul nostru s-a despărțit de comun acord de antrenorul Srđan Flajs, care va fi înlocuit de către Dean Medan. 

În vârstă de 48 de ani, Flajs a sosit la Cluj-Napoca în această vară. Anterior, el s-a mai regăsit în staff-ul unor formații precum Buducnost, Lietkabelis, Mega Leks sau Steaua Roșie. Flajs este campion al Muntenegrului, dar a cucerit și Liga Adriatică, respectiv Cupa Serbiei. 

Astfel, clubul nostru îi mulțumește lui Srđan Flajs pentru munca depusă în ultimele luni!

În schimb, Dean Medan este un antrenor tânăr din Serbia, aflat la început de drum. Acesta a împlinit 28 de ani în luna martie și a bifat deja mai multe experiențe internaționale. Drept dovadă, după ce a absolvit College of Sports and Health din Belgrad, Dean a primit o ofertă din China, făcând parte din staff-ul celor de la Sichuan Blue Whales, formația unde activează celebrul Hamed Haddadi.  

Totodată, Medan a petrecut un sezon la BC Astana, colaborând cu antrenorul Darko Russo. Astfel, a ieșit campion al Kazahstanului și a ocupat locul 10 în Liga VTB. În stagiunea precedentă, Dean Medan s-a regăsit în staff-ul celor de la Rapid București

HAIDE "U"
0

Parteneri