imagine articol

Mihai Silvasan se retrage. MULTUMIM, CAPITANE!

Capitanul echipei noastre de seniori si al echipei nationale a Romaniei, Mihai Silvasan a decis sa isi incheie cariera de jucator. Redam mai jos un interviu cu "Silva":u-mobitelco.ro: Silva, hai sa facem un scurt periplu prin cariera ta de aproape 20 de ani de baschet.Mihai Silvasan: Era in 1996 cand am inceput. Inca eram innebunit de filmele cu karate, cu Bruce Lee si cu Van Damme, practicam si eu arte martiale. Atunci se infiinta ProBaschet, cu Ghita Muresan, Horia Rotaru si altii, insa dintre ei doar pe Ghita Muresan il stiam, ca tot romanul, mai ales ca era si el clujean. Inainte nu avusesem deloc tangente cu baschetul si atunci mama mea a vazut o reclama la televizor, la NCN, se vorbea despre proiectul ProBaschet si m-a intrebat daca nu vreau sa incerc, ca se saturase sa ma tot vada batandu-ma la karate, m-a indemnat sa incerc ca e totusi un sport de echipa, sa vad daca imi place. Si am zis ca incerc. A fost dragoste la prima vedere, mi-a placut competitia, mi-au placut antrenorii, tot! Aveam 11 ani si nicio tangenta cu niciun sport de echipa, in afara de un esec la fotbal, unde am fost refuzat in clasa a patra, eu fiind mai "durduliu", sa zic asa... A fost preselectia asta la ProBaschet si, dupa scurt timp, am ajuns la Voicu Moldovan.u-mobitelco.ro: Ce a urmat?Mihai Silvasan: Au urmat opt titluri nationale la juniori! Eu sunt nascut in '85 si, la aceasta categorie, precum si la cele mai mari, cei din '84 si '83, am castigat titlul national in toti anii in care am participat. O data am reusit chiar sa castigam aurul la o categorie cu doi ani mai mare ca a noastra. Eram coechipier cu Paul Chetreanu, Marius Craciun, Rares Pasca, Mihai Racovitan si mai erau si altii, care insa nu au mai jucat si la seniori.u-mobitelco.ro: A venit, firesc, echipa de seniori. Iti aduci aminte prima zi de antrenament cu ei?Mihai Silvasan: Absolut, era in 2002, in ianuarie, nu o sa uit niciodata! Am emotii si acum, cand ma gandesc ce emotii am avut atunci! Implineam 17 ani, era Horia Rotaru antrenor la seniori si noi, cei de la scoala sportiva, faceam meciuri amicale cu seniorii o data la doua saptamani. Pe atunci, la seniori era Tudor Dumitrescu in mare forma, erau Cristi Marin, Cornel Saftescu, Dorin Pintea, Schiopu, Sebestyen, Mihai Popa... Din generatia noastra, Marius Craciun a fost luat primul, in 2001 in toamna, dupa care, in ianuarie 2002 m-au luat si pe mine in cantonament la Belis. Inca nu implinisem 17 ani, a fost o perioada scurta dupa aceea cand nu m-au mai chemat, dar din februarie Horia Rotaru m-a convocat din nou. u-mobitelco.ro: Debutul la seniori ti-l mai amintesti?Mihai Silvasan: Sigur ca da, in continuare vreau sa ii multumesc domnului Rotaru pentru ce a facut, mi-a acordat incredere si am castigat si eu incredere in fortele proprii. Practic, luni am participat la primul antrenament cu seniorii, m-am antrenat cu ei luni si marti, seara, caci dimineata eram la scoala, si miercuri "Roti" m-a bagat 25 de minute in teren cu Rompetrolul! Am dat doua cosuri de 3 puncte, m-am aparat la Uce Iheadindu, care era un jucator bun atunci! Sunt momente de care sunt mandru, cred ca am facut fata cu brio.u-mobitelco.ro: A urmat cariera ta impresionanta la seniori. Daca ar fi sa nominalizezi persoana care te-a influentat cel mai mult in cariera de sportiv, pe cine ai numi?Mihai Silvasan: Fara doar si poate, acest om este Voicu Moldovan! El m-a luat la baschet, el m-a facut sa am incredere in mine si el a vazut ceva in mine. Au mai fost antrenori care nu au crezut in mine, asa cum va spuneam, eram mai "durduliu" si au zis ca nu au ce face cu mine. Insa Voicu Moldovan a avut incredere in mine, m-a facut sa inteleg ce inseamna munca, ce inseamna sa ai o mentalitate de invingator, sa inteleg ca fara sa faci ceva in plus, nu e ok. In acelasi timp, sunt alti jucatori care fac ceva in plus. A reusit sa imi imprime o mentalitate de invingator, din care si acum trag foloase. u-mobitelco.ro: Asadar, toata cariera ta sportiva se leaga de Cluj-Napoca si de clubul nostru, mai bine de jumatate din viata ti-ai petrecut-o in echipament alb-negru. Ce inseamna pentru tine "U"?Mihai Silvasan: E foarte greu pentru mine sa va raspund in acest moment. E un mod de viata deja, e o extensie a mea, este lucrul din care fac eu parte! Poate ca peste un an, daca o sa ma intrebati, o sa am un raspuns mai complet, inca nu imi dau seama ce a insemnat pentru mine toata aceasta perioada in care am fost loial unei singure echipe. u-mobitelco.ro: Oferte ai avut, ce te-a facut sa ramai la aceasta echipa?Mihai Silvasan: Asa este, am putut sa merg la colegiu in SUA - bine, nu era un colegiu foarte puternic, era unul din a doua divizie, insa pe vremea cand aveam eu 17-18 ani nu era asa mare nebunia cu colegiile. Pe urma am avut cateva oferte din tara, chiar si de la Asesoft pe bani mai multi decat aici, dar am ales sa raman. Cred ca un mare merit il are aici Mircea Cristescu, a creat o relatie de incredere intre noi si cred ca si el m-a facut sa raman aici. Nu regret absolut deloc aceste decizii, am avut o cariera foarte frumoasa, cu momente deosebite, cum a fost titlul din 2011, au fost si dezamagiri, cum este sezonul asta... Imi pare rau ca termin asa, dar aceasta este viata si trebuie sa mergem mai departe. Am intalnit niste oameni extraordinari, am legat prietenii, am avut antrenori foarte buni, de la care am avut foarte mult de invatat, lucruri care ma vor ajuta in ceea ce vreau eu sa fac pe mai departe, adica antrenorat. Eu cred ca am avut un mare noroc de antrenori foarte buni, incepand cu Tab Baldwin, care ne-a schimbat tuturor viziunea despre ce inseamna baschetul la cel mai inalt nivel, ce inseamna sa pui accentul pe detalii, sa te ingrijoreze fiecare aspect al unui meci. u-mobitelco.ro: Revenind la firul evolutiei tale, ti-ai adus aminte cu bucurie de debutul la seniori. Iti aduci aminte si cand ai fost numit capitan?Mihai Silvasan: Da, Mircea Cristescu m-a numit, era pe vremea lui Misa Perisic. Aveam 22 sau 23 de ani, nu vorbise nimic cu mine inainte, eram luat total prin surprindere, la echipa erau si jucatori mai experimentati, cum ar fi Flavius Lapuste, de pilda. Am fost placut surprins, nu stiu daca a fost cea mai buna decizie atunci, in acel moment, va dati seama ca la 22 de ani te impui mai greu in fata unor jucatori foarte experimentati, insa pe termen lung m-a ajutat foarte mult, m-a facut sa fiu mai responsabil, sa fiu un exemplu demn de urmat si sa am tot timpul o atitudine profesionista. u-mobitelco.ro: Cum a fost relatia ta cu echipa nationala?Mihai Silvasan: Si acolo am debutat destul de devreme, selectioner era Mladen Jojic. Aveam 19 ani si am fost convocat la seniori. Inainte, mai fusesem o singura data la juniori, pe vremea aceea nu erau reprezentative decat la U16 si U18. Am avut ceva turneu de calificare cu juniorii in Bulgaria, nu am reusit si atat, nu am mai avut alte convocari, noi am fost considerati o generatie mai slabuta. Istoria, insa, ne-a dovedit ca baschetbalistii nascuti in '84-'85 inca joaca si o fac la cel mai inalt nivel. Eram eu, Paul Chetreanu, Adi Tudor, Rares Pasca, Ionut Dragusin, eu zic ca daca din fiecare generatie ar ramane in activitate 3-4 dupa zece ani, ar fi bine. u-mobitelco.ro: Si aici ai ajuns capitan...Mihai Silvasan: Am fost numit cand nu au mai venit cei din "vechea garda", Burlacu, Stanescu, Popescu. A fost o responsabilitate mare, insa a ajuns sa faca parte din mine, m-am obisnuit cu asta. Nu am mai simtit niciun fel de presiune, mai ales in ultimii ani, m-am identificat cu treaba asta... Asta sunt eu, tot timpul mi-a placut ideea de lider si de leadership, incerc sa fiu lider prin comportamentul meu.u-mobitelco.ro: In viata majoritatii sportivilor sunt si momente mai grele, in special accidentarile. Nici pe tine nu te-au ocolit.Mihai Silvasan: Asa este, am fost accidentat devreme, la 22 de ani. O sa imi ramana in minte toata viata momentul in care doctorul mi-a citit RMN-ul, si astazi, dupa opt ani, imi aduc aminte cu emotie. Mi-a spus ca trebuie sa ma apuc de altceva, ca nu mai pot sa joc baschet si mi-au dat lacrimile. Am inceput sa plang... Eram cu tatal meu, el nu stia ce se intampla, a fost un moment trist. Am avut atunci doua hernii, una la care a trebuit sa ma operez si una mai mica, se mai putea juca cu ea, insa dupa cinci ani a trebuit sa o operez si pe aceasta. La prima operatie, eram intr-un moment chiar bun al carierei, tocmai ii eliminasem pe cei de la Sibiu, toata lumea isi aminteste cosul acela din ultimele secunde din semifinale, am jucat in cupele europene, dar cand te astepti mai putin, vine cate o lovitura din asta... Nu avem ce face, in viata unui sportiv de performanta se intampla asemenea lucruri. Ce a fost mai trist a fost ca, dupa ce am incercat prima data trei luni fara operatie, nu m-am putut recupera, a trebuit operata hernia, am stat trei luni si, dupa ce am inceput sa ma antrenez mi-a aparut o durere la genunchi. Dupa control, am aflat ca aveam un chist sinovial, inca o operatie si inca doua luni pe tusa, am stat opt luni fara baschet. Perioada de recuperare e crunta, zi de zi faci ore intregi aceleasi exercitii, insa nu ai de ales. u-mobitelco.ro: Ne amintim cu totii de multe momente de-a dreptul magice cu tine in teren. Daca ar fi sa iti faci un tablou mare, sa il pui pe perete la tine in camera, ce moment ai imortaliza?Mihai Silvasan: De departe, cea mai mare bucurie si cea mai puternica amintire este finala castigata in 2011! Orice cos frumos, oricat ar fi de decisiv, nu se poate apropia de acel moment. Pentru asta luptam, asta e sportul de performanta si competitia. De departe, acel moment l-as imortaliza!u-mobitelco.ro: Copiii din Cluj sunt innebuniti dupa baschet, sutele de mici sportivi de la centrul nostru de copii si juniori te-au admirat ani la rand. Ce le transmiti acum, cand te retragi?Mihai Silvasan: Cand am inceput eu baschetul, eram doar cativa la o grupa de copii, nu stiu daca eram 15-20. Se vede foarte clar cum baschetul a evoluat, a prins proportii aceasta scoala de baschet a clubului si e un lucru foarte bun. Este si acest lucru o motivatie pentru mine, faptul ca vin atat de multi copii la meciuri, ca fac o atmosfera atat de plina de bucurie... Le-as transmite aceleasi ganduri pe care le-am primit si eu, si care sunt valabile si in viata, nu doar in baschet. Daca nu muncesti si nu esti serios, daca nu dai mai mult inainte sa primesti, vei ramane in mediocritate. Eu nu voi fi mediocru nici dupa ce ma las de baschet, asa cum nu am acceptat mediocritatea nici ca jucator. Sa nu se multumeasca niciodata cu putin!u-mobitelco.ro: Ce ne facem cu "capitania", se incheie un mandat lung, de opt ani la echipa de club, la fel la cea nationala. Cum vezi tu lucrurile in aceasta privinta?Mihai Silvasan: La echipa nationala nu imi fac probleme, acolo e limpede, liderii de acum ai nationalei sigur vor fi Vlad Moldoveanu si Titus Nicoara, sunt, din punctul meu de vedere, cei mai buni jucatori ai momentului. La echipa de club, e putin mai greu. Depinde ce va fi la anul, abia s-a terminat sezonul acesta... Eu as pune, clar, tot un jucator roman, unul care sa aiba atitudine si care sa stie ce inseamna clubul si istoria acestuia. E foarte important ca jucatorii romani sa fie nucleul unei echipe, sa ii indrume pe ceilalti, sa le arate ce se asteapta de la ei, ce inseamna echipa, ce inseamna suporterii...u-mobitelco.ro: Ce regrete ai acum, la final de cariera?Mihai Silvasan: Nu am fost cel mai bun jucator de baschet din lume, deci regrete exista multe  Tot timpul iti spui ca puteai face mai bine anumite lucruri. Regret ca nu am castigat mai multe titluri, ca nu mi-am ajutat mai mult echipa si regret sezonul acesta! Pentru noi, a fost o lovitura, nimic nu prevestea acest final, in ultimii 7-8 ani am mai iesit din sferturi, insa terminasem prost sezonul regulat, nu eram favoriti. Anul acesta, insa, nimic nu prevestea ce se va intampla, inca nici nu mi-am revenit, nu am digerat evenimentele... Este si asta o dezamagire, insa trebuie sa mergem mai departe.u-mobitelco.ro: Cu tine si cu Paul Chetreanu se inchide un capitol in baschetul clujean. Stim ca el mai joaca in judet, de placere, asadar veti fi din nou coechipieri? Mihai Silvasan: De placere voi mai juca baschet, desigur, cu siguranta voi ramane in fenomen. Depinde cat imi va permite sanatatea. Chiar vorbeam cu Paul acum cateva zile, sa refacem echipa de la juniori, el si cu Marius Craciun deja sunt coechipieri! Poate fi un lucru placut!u-mobitelco.ro: Care sunt planurile tale pentru viitor? Am inteles ca te vei dedica unei noi pasiuni - pescuitul...Mihai Silvasan: Este o pasiune veche de-a mea, mergeam cand eram mai mic cu tatal meu, ne trezeam sambata la 4 si la 5.30 eram pe balta! Pescuitul va fi, insa, doar o pasiune, cu siguranta voi ramane in baschet, e ceea ce imi place si ceea ce stiu eu sa fac. Ce imi doresc eu este sa antrenez si cred ca pe acest drum voi merge. Nu ma incanta ideea de a lucra cu copii, nu pentru ca nu mi-ar place, ci pentru ca sunt doua job-uri diferite, cred eu, antrenor de copii si antrenor de seniori. Partea de antrenorat de copii nu prea o stiu, nu m-as descurca, insa cu antrenori de seniori am trait practic o viata, am avut ocazia sa lucrez cu antrenori foarte buni, ma documentez si fac tot felul de cursuri, deci cred ca mai degraba pe aceasta directie voi merge. Ma intereseaza si dezvoltarea tinerilor, invat lucruri si in acest domeniu, insa nu vorbesc de juniori mici, ci mai degraba de cei de 16-18 ani. u-mobitelco.ro: Desi cu totii te stim in teren parca de o vesnicie, tu abia ai 30 de ani! Probabil multa lume se intreaba, de ce renunti asa devreme la cariera de sportiv?Mihai Silvasan: Daca va aduceti aminte, la meciul cu Asesoft din retur eu am lipsit, din cauza unor mici probleme la spate. Dupa jocul cu Steaua au inceput durerile, mi-am facut analize si lucrurile arata mai rau decat inainte. Nu as vrea sa ajung din nou sa fac hernie. Poate ca as mai fi putut sa joc un an, doi-trei, nu se stie, dar cand nu mai poti munci cum vrei si sa realizezi ceea ce iti doresti, atunci mai bine stai deoparte. Decizia asta nu am luat-o acum, dupa incheierea campionatului, la suparare, m-am hotarat dupa meciul cu Steaua. u-mobitelco.ro: Ultimul tau mesaj pentru fani din postura de jucator si capitan al echipei noastre de seniori?Mihai Silvasan: Vreau sa le multumesc din suflet ca au fost alaturi de mine si de echipa in acesti ultimi 13 ani, este acel nucleu de suporteri care au fost alaturi de noi si la bine, dar mai ales la greu. Pentru mine, au fost un motiv de a merge mai departe in fiecare an, un motiv de mandrie sa stiu ca avem cel mai numeros public de baschet din tara, un element de motivare inaintea unor meciuri grele din play-off! Si acum imi amintesc cu emotie, mi se face pielea de gaina cand rememorez ce a fost in sala atunci cand am castigat titlul cu Asesoft... Acel moment si altele in care publicul a exaltat vor fi amintirile mele pe care o sa le pot impartasi nepotilor mei! Ca sa rezum mesajul meu pentru fani - un "Multumesc!" cu M cat se poate de mare!Clubul U-Mobitelco ii multumeste pentru miile de ore de munca si nenumaratele bucurii pe care ni le-a adus atat noua, cat si fanilor nostri.Puteti rememora cateva momente cu Silvasan AICI.

MULTUMIM, CAPITANE!

Parteneri