imagine articol

Incantati de voluntariat

Dimineata zilei de marti a fost mai speciala, echipa participand la actiunea de plantare de arbori "Clujul curat", inceputa la marginea orasului. Astazi a fost ziua sportivilor din oras sa fie voluntari, astfel ca inarmati cu unelte, dar si curiozitate, mai ales jucatorii straini, au pornit spre terenul indicat de organizatori, in zona Bulevardului Muncii.
Jucatorii seniori, dar si cei de la minibaschet, plus antrenorii lor, dar si conducerea clubului, s-au implicat serios, plantand fiecare cate 3-4 arbori, dar neuitand sa se bucure de intreaga actiune, la care au participat peste 300 de sportivi clujeni. S-au facut poze, s-a ras, s-a muncit, s-au ajutat unii pe altii si in final au inteles mesajul actiunii voluntare. "Personal, cred ca prin arborii plantati contribui la salvarea planetei", a spus foarte concis Boom Osby.
„Cei trei copaci plantaţi de mine vor fi cei mai frumoşi. Măcar dacă nu am jucat baschet prea bine în ultima vreme, la plantat copaci să ne pricepem mai bine. Nu am mai plantat niciodată, dar sunt convins că voi veni şi voi vedea crescuţi copăceii puşi astăzi”, a spus si căpitanul Mihai Silvasan.
În cadrul acţiunii de voluntariat “Clujul curat” se intenţionează plantarea a 10.000 de arbori, cetăţenii oraşului fiind aşteptaţi zilnic să contribuie.

In galeriile foto aveti imagini inedite cu echipa la actiunea de plantare de arbori.

Parteneri