imagine articol

Emi Cățe se remarcă în meciul pierdut de România cu Luxemburg

România a debutat în campania de pre-calificare la Campionatul Mondial din 2027. Tricolorii au întâlnit la Cluj-Napoca reprezentativa similară a statului Luxemburg. Din păcate, am suferit o înfrângere dramatică, la capătul unui joc ce a necesitat o repriză suplimentară. Astfel, partida din BTarena s-a încheiat la scorul de 76-72.

Conduși de pe bancă de Mihai Silvășan, românii au câștigat primul sfert împotriva luxemburghezilor. Apoi, pe fondul unui joc consistent, ne-am desprins inclusiv la 23 de puncte. Luxemburg nu a cedat, a egalat pe finalul meciului și s-a descurcat mult mai bine în repriza suplimentară.

Emi Cățe a fost cel mai bun jucător al României, prin cele 25 de puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive, cu un indice al eficienței de 30. Patrick Richard a evoluat aproape 25 de minute, remarcându-se cu 10 puncte, 3 assist-uri și o recuperare. La rândul său, Mihai Măciucă a jucat 17 minute și a totalizat 5 recuperări, alături de o intercepție.

Staff-ul naționalei României îi cuprinde și pe kinetoterapeutul Adrian Resteman, preparatorul fizic Andrei Bălan, respectiv maseurul Csaba Mott.

În altă ordine de idei, Karel Guzman a fost convocat la naționala statului Cuba, pentru meciurile din calificările FIBA AmeriCup 2025. Sportivul nostru nu a putut fi însă prezent, fiind în proces de recuperare după accidentarea suferită acum câteva săptămâni.

Parteneri