imagine articol

Echipa noastră va participa la Memorialul Elemer Tordai

Jucătorii de la U-Banca Transilvania au plecat astăzi la Sibiu, acolo unde vor participa la Memorialul Elemer Tordai. Devenit o tradiţie, turneul este organizat anual de către formaţia BC CSU Sibiu, în memoria fostului baschetbalist Elemer Tordai.

La ediţia din 2019 mai participă BC Timişoara şi CSO Voluntari. În prima semifinală, gruparea noastră va da piept cu BC Timişoara, într-o confruntare programată miercuri, 25 septembrie, cu începere de la ora 17:00. Încleştările vor avea loc la Sala Transilvania, după următorul program:

  • Miercuri, 25 septembrie - Semifinala I - U-Banca Transilvania vs BC Timişoara – 17:00
  • Miercuri, 25 septembrie - Semifinala II – BC CSU Sibiu vs CSO Voluntari – 19:00
  • Joi, 26 septembrie – Finala mică – 17:00
  • Joi, 26 septembrie – Finala mare – 19:00

Intrarea spectatorilor la meciuri va fi liberă.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

„În primul rând, sunt ultimele două partide de verificare înainte de primul meci oficial al sezonului. Jucăm cu două echipe din Liga Națională, nu știm cu cine ne vom întâlni în a doua zi. Debutăm totuși în fața celor de la BC Timișoara. Chiar ne dorim să vedem unde ne aflăm comparându-ne cu celelalte echipe care se bat în actualul sezon. Băieții s-au antrenat ca de obicei, foarte bine, sunt motivați și așteaptă cu nerăbdare începutul oficial al noului sezon. Probleme grave medicale nu au apărut în ultimul timp. Sperăm să nici nu apară, sperăm să treacă turneul de la Sibiu fără accidentări. Asta este cel mai important. Vrem să ne îmbunătățim jocul de la un meci la altul”.

Parteneri