imagine articol

Declaratii, 2 februarie

Mihai Silvasan: "Ne gandim doar la meciul de la Medias, acum nu ne e gandul la Final Four. Ne-am pregatit bine in aceasta saptamana, analizam ce a jucat Medias pana acum si cred ca avem sanse reale sa ne intoarcem cu o victorie. Avem avantajul unui inceput bun de an, chiar daca jocul nostru nu a fost totdeauna la fel de bun. Cred ca este un dezavantaj pentru noi ca Medias a pierdut etapa trecuta, jucatorii vor fi mult mai motivati, nu-si permit sa piarda doua meciuri la rand. Dar noi mergem sa ne facem jocul nostru, nu sa ne pese cate victorii sau infrangeri are adversara"Marcel Tenter: "Urmeaza un meci dificil, in care vom incerca sa ne impunem ritmul de joc. O mare necunoscuta este cine va impune ritmul si stilul de joc, cred ca aici va fi cheia victoriei. Trebuie sa ne concentram bine si sa avem maxim la capacitatile fizice si mentale. In paralel, noi ca antrenori, pregatim terenul si pentru Final Four, dar acum cel mai important este meciul de la Medias. Au o presiune mare, pentru ca joaca acasa, dar noi suntem pe primul loc, avem lot si experienta de a ramane acolo si mergem cu un singur gand: sa invingem. Nu vreau sa vorbesc mult de adversara, are avantaje in joc, dar si dezavantaje, cert este ca la cum joaca merita sa fie in top. Ne-am facut o idee exacta despre cum isi folosesc atu-urile, dar si ce slabiciuni au. Asteptam fanii alaturi de noi, stiu ca sunt interesati si vor sa vina, dar fiind o sala mica, va fi o problema. Lotul este valid, o singura problema avem cu Jocovic, care are o contuzie si nu s-a antrenat la nivel maxim".Mircea Cristescu: "Pentru noi va fi un meci ca oricare altul din sezonul regulat. Daca vom castiga vom ramane pe primul loc, daca nu, vom cadea pe locul 2 sau 3. Am vorbit cu Mihai Silvasan, care a citat un mare antrenor, ce spunea: nu conteaza meciurile din timpul campionatului, ci cine va castiga ultimul meci din campionat! Va fi interesant de vazut cum va reactiona Medias pe teren propriu, intr-un meci important. Ii consider favoriti, ne-au batut in tur acasa, dar cred ca si noi putem face acelasi lucru. Sunt toate ingredientele pentru un mare derby, in care vom putea lua si pulsul echipei inaintea Final Four. Am reusit sa negociem cinci locuri in plus pentru fanii nostri, deci 25 in total, e o problema cu sala mica de acolo, multa lume are abonamente, dar sper sa aiba loc toti fanii nostri care vin. Plecarea va fi joi, iar meciul va fi vineri, de la ora 17.30, in direct la TVR. Despre Final Four vreau sa spun ca biletele se vor pune in vanzare de luni. Va fi pret unic in ambele zile, biletele fiind valabile la ambele meciuri din fiecare zi. Astfel, in 9 februarie, la semifinale, biletele vor costa 10 lei, iar a doua zi, 15 lei. Programul semifinalelor este 17.30, prima semifinala, si 20.00, a doua, iar in ziua finalelor, cea mica va incepe la 15.30, iar cea mare la ora 18.00. Premierea se va face la ora 19.45. Abonamentele sunt valabile la toate meciurile. Asteptam fanii alaturi de noi!".

Foto: Nagy Melinda

Parteneri