imagine articol

Aleksandar Rašić: ”Să ne bucurăm de victorii împreună!”

Inițiem o serie de interviuri prin care să îi cunoaștem, în primul rând, pe nou-veniții echipei noastre de seniori din acest sezon, dar prin care ne propunem să aflăm și gândurile baschetbaliștilor care nu sunt la primul contact cu U-Banca Transilvania. Primul sportiv vizat este Aleksandar Rašić, un baschetbalist extrem de experimentat și cu un bogat palmares, pe care îl puteți consulta în fișa sa personală.

  • u-bt.ro: Aleksandar Rašić, am dori să facem discuția noastră mai puțin formală, așa că, pentru început, care este porecla ta?
  • Aleksandar Rašić: Toată lumea care poartă numele Aleksandar în Serbia are două opțiuni de porecle - ”Aca” (se citește ”Ața” - n.n.) sau ”Sasha”! Când eram copil, părinții mei au început să mă apeleze Sasha, așa că aceasta este porecla mea.
     
  • u-bt.ro: Ok, Sasha, ești un jucător foarte experimentat, ai câștigat de trei ori Liga Adriatică, ești campion de două ori în țara natală și câte o dată în Germania, Italia și Lituania. Ai și alte trofee în palmares, precum Cupa Radivoj Korać (Cupa Serbiei), Cupa Italiei etc. Care sunt planurile tale pentru acest sezon, cu U-Banca Transilvania?
  • Aleksandar Rašić: Când am primit oferta de la U-Banca Transilvania, am văzut că este vorba de un club cu ambiții foarte mari și așteptări ridicate de la toți membrii echipei. Pentru mine, acesta a fost un semn că aici vom încerca să câștigăm campionatul și, prin urmare, acesta este planul meu pentru acest sezon, să îmi ajut coechipierii și antrenorii să câștigăm cupa și campionatul.
     
  • u-bt.ro: Ce ar trebui să aștepte fanii noștri de la Aleksandar Rašić în acest sezon?
  • Aleksandar Rašić: Angajament și devotament! Voi fi concentrat 100% și pregătit să conduc echipa în direcția corectă în fiecare zi, în cadrul fiecărui antrenament și în timpul fiecărui meci de-a lungul unui sezon lung. Același lucru este valabil atât în sală, cât și în afara ei.
     
  • u-bt.ro: Ai evoluat pentru echipa națională a Serbiei la Campionatul Modial din 2010, dar și la EuroBasket în 2011. Așa cum probabil ai aflat deja, sala noastră va găzdui o grupă din cadrul EuroBasket 2017. Ce înseamnă pentru un jucător să poarte echipamentul naționalei la un asemenea eveniment?
  • Aleksandar Rašić: Înseamnă totul! Cred că este visul oricărui jucător când începe să practice baschetul... Sunt foarte mulți jucători foarte valoroși care nu au șansa de a evolua pentru echipele lor naționale, am fost foarte norocos că am avut această oportunitate în carieră și sunt foarte fericit că am reprezentat țara mea pe plan internațional. Să joci pentru țara ta este o mare onoare!
     
  • u-bt.ro: Ai evoluat, de asemenea, mai multe sezoane în Euroligă. Ce crezi despre noua competiție organizată de FIBA, Basketball Champions League și care crezi că sunt șansele echipei noastre de a accede în faza grupelor?
  • Aleksandar Rašić: Încă nu am putut să îmi formez o părere, competiția încă nu a început. Abia după startul ei vom vedea dacă este o competiție bună sau rea, din punctul de vedere al organizării. Ce pot spune cu certitudine este că, încă din faza calificărilor, sunt echipe bune, va trebui să învingem două formații puternice și foarte experimentate pentru a ajunge în grupe. Nu va fi ușor să ne calificăm în această fază, dar pot să promit că vom da tot ce putem pentru a realiza acest obiectiv.
     
  • u-bt.ro: Cunoști campionatul intern din țara noastră, care este părerea ta despre nivelul baschetului de aici?
  • Aleksandar Rašić: Este deja la un nivel ridicat și o să fie un campionat și mai bun în viitor. În fiecare an, liga este tot mai puternică, jucătorii români au crescut foarte mult în ultimii doi ani și în fiecare sezon vin baschetbaliști străini tot mai valoroși! Cred că echipele românești pot fi foarte competitive în acest an în cupele europene!
     
  • u-bt.ro: Ai crescut la școala de baschet a clubului Železnik, una foarte cunoscută. Și clubul nostru are câteva sute de copii și juniori care încearcă să parcurgă drumul spre succes în baschet. Ai un mesaj pentru ei?
  • Aleksandar Rašić: Să fie cât se poate de încăpățânați în a-și urmări scopul, acela de a deveni jucători buni! Să lucreze din greu în fiecare zi, să respecte jocul, antrenorii și colegii de echipă și să nu neglijeze nicio clipă școala, educația!
     
  • u-bt.ro: Spune-ne câteva cuvinte despre familia ta.
  • Aleksandar Rašić: Nu pot trăi fără soția mea și cei doi copii, un băiat și o fată, dar și fără câinele meu, un buldog francez. Suntem mereu împreună și ei mă urmează indiferent unde ajung să joc baschet! Îi sunt cu adevărat recunoscător soției mele pentru că a renunțat la cariera ei pentru a avea grijă de copii și pentru a-mi fi alături tot timpul!
     
  • u-bt.ro: Așa cum deja știi, echipa noastră are cel mai mare număr de spectatori la meciurile de pe teren propriu din ligă, sunt în medie peste 4.000 de fani ce vin la meciuri. Lor, ce le transmiți?
  • Aleksandar Rašić: Am avut ocazia în carieră să joc în fața unora dintre cei mai frumoși fani din Europa, cei ai lui Partizan Belgrad și știu ce înseamnă pentru un jucător să ai sala plină, care să te susțină meci de meci, la bine și la rău! Îi așteptăm să vină în continuare la fiecare joc, să fie alături de noi și să ne bucurăm de victorii împreună!
     
  • u-bt.ro: Mulțumim, Sascha, pentru interviu și mult succes în acest sezon!

Parteneri