imagine articol

A noua victorie consecutivă în Liga Națională

U-Banca Transilvania își continuă parcursul perfect din Liga Națională. Baschetbaliștii noștri au răpus-o pe BC CSU Sibiu, în primul episod al Derby-ului Ardealului din actuala stagiune. A fost 90 la 83 pentru clujeni, care se vor duela mâine cu FC Argeș Pitești. 

Mihai Silvășan a primit vești proaste înainte de startul confruntării, David Vida suferind o entorsă. El a luat loc în tribune, alături de Karlo Žganec. Așa cum era de așteptat, o întâlnire între grupările fruntașe a avut un debut echilibrat. După primul sfert, Sibiul conducea cu un punct. Actul secund a fost la fel de echilibrat, dar vulturii au găsit în unele momente mai ușor drumul spre coș. Aurelian Gavriloaia a scuturat plasa de la mare distanță pentru 26-32, iar la pauză tabela indica 38-41.

În a doua repriză, CSU s-a desprins de mai multe ori la șapte puncte, în timp ce Isaiah Philmore ne-a pedepsit cu o aruncare din interiorul semicercului, 47-56. Mihai Silvășan a cerut imediat time-out, întreruperea având efect. Am revenit în joc grație prestației lui Patrick Richard și chiar am preluat conducerea după un coș al lui Donatas Tarolis, 62-61. Lituanianul ne-a dus la 71-63, dar Sibiul a răspuns fără ezitare. S-a mers cap la cap până în final, unul în care Andrija Stipanović a furnizat puncte vitale. La fel de importantă a fost și reușita de la mare distanță a tânărului Dragoș Lungu, care a aruncat cu mult curaj și ne-a apropiat de victorie, 86-80, cu 25 de secunde rămase din joc.

Patrick Richard, căpitan U-Banca Transilvania

A fost un meci greu. De fiecare dată când jucăm cu Sibiul este așa. Toată lumea știe asta. Știam că ei joacă foarte bine acasă, că au un bilanț bun, însă am rezistat furtunii, să spun așa. Cu toții am tras tare și am jucat mult mai bine după pauză. Vreau să îl laud pe Dragoș Lungu. Probabil a înscris cea mai importantă aruncare de până acum, în cariera lui. Avem încredere în fiecare jucător. Oricine poate să iasă la rampă într-un moment dificil. Doni i-a dat o pasă perfectă lui Lungu și am obținut un succes mare. 

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania

A fost un meci cu o intensitate foarte mare. Sibiul este o echipă atletică, joacă agresiv pe partea de apărare. Din această cauză am pierdut opt mingi în primul sfert. Dacă am fi continuat așa, cu siguranță nu am fi câștigat. Ne-am revenit și am reușit în celelalte sferturi să avem grijă mai mare de minge. În următoarele trei sferturi am pierdut doar opt mingi. A fost un mare plus. Am încercat să limităm aruncările lor de trei puncte, i-am ținut sub media din actualul sezon. Sunt pe primul loc, traversează o formă excelentă și aruncă foarte bine de trei puncte. Un alt aspect important a fost lupta la recuperări. Știam că sunt atletici și bătăioși la recuperare. Mă refer aici la Cooper, Philmore și Torok, care sunt prezențe sub panou. Bineînțeles, Kevin Hardy îi ajută mult. Noi am reușit să câștigăm cu 18 recuperări în plus, ceea ce spune multe despre dorința noastră. Mă bucur că am fost puternici mental până la final, am rămas în joc și am profitat de șansele care ni s-au dat. Am schimbat puțin apărarea pe final, ei nu au beneficiat de aruncări ușoare. În plus, Lungu a contribuit în ultimele minute, a înscris acel coș de trei puncte și s-a apărat bine. Îl felicit, a arătat că are sânge să joace la acest nivel. Ne așteaptă meciul cu Piteștiul. Ei sunt o echipă bună, sper să ne revenim fizic și să dăm 100% pentru a ne impune. 

HAIDE "U"
111
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF
0
Karel Guzman Abreu
29:13
17
3/5
3/4
6/9
2/2
6
3
22
1
Donatas Tarolis
21:29
13
4/5
1/2
5/7
2/2
4
4
16
5
David Calin Lapuste
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
7
Dixon Jr Michael Andre
23:30
4
1/4
0/3
1/7
2/2
2
0
-1
8
Dragos Lungu
05:04
3
0/1
1/1
1/2
0/0
1
0
3
10
Szabolcs Santa
08:14
2
1/1
0/0
1/1
0/0
1
0
2
11
Stefan Grasu
25:10
6
3/4
0/2
3/6
0/0
3
0
4
13
Andrija Stipanoovic
27:36
17
8/11
0/0
8/11
1/3
7
4
24
14
Justin Stefan Edwards
25:23
11
4/6
0/2
4/8
3/4
4
3
10
15
Modibo Diaby
02:24
0
0/0
0/0
0/0
0/0
1
0
0
35
Patrick Neal Richard II
31:56
17
2/6
2/6
4/12
7/8
13
5
25
200
90
26/43
7/20
33/63
17/21
42
19
105

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit