La finalul săptămânii trecute a avut loc Work Shop-ul One Team, desfășurat sub egida Euroligii. Întâlnirea s-a ținut la Barcelona și au participat reprezentanți de la toate formațiile din Euroligă, respectiv EuroCup.
De la U-Banca Transilvania au fost prezenți Simona Oțel, managerul departamentului de marketing, precum și antrenorii de la Academia U-BT, Mihai Popa și Sergiu Popa.
Workshop-ul s-a axat în jurul proiectului One Team, care a fost implementat prima oară în 2012. Mai exact, One Team este un proiect de incluziune și responsabilitate socială, susținut de către Turkish Airlines, iar partenerul de bază este Special Olympics. One Team își propune să se adreseze în special comunităților defavorizate, echipele sportive implicându-se direct prin diferite activități.
De-a lungul timpului, grupările din Euroligă și EuroCup au abordat probleme care afectează societatea, precum consumul de droguri, discriminarea, rasismul sau xenofobia. De pe urma proiectului One Team au beneficiat peste 24.000 de tineri.
În fiecare sezon, grupările înscrise în Euroligă și EuroCup sunt angrenate și în proiectul One Team, astfel că U-Banca Transilvania se va alătura cu entuziasm unei inițiative de acest fel. Întotdeauna am considerat că rolul unul club sportiv nu se rezumă doar la rezultatele de pe teren, ci și la impactul avut asupra societății.
Totodată, la finalul stagiunii se vor acorda și premii pentru echipele ce se fac remarcate în cadrul programului One Team. Proiectul One Team este desfășurat sub patronajul Organizației Națiunilor Unite.