imagine articol

KinetoBlog | Sfaturi pentru cei care petrec mult timp stând pe scaun

În ultimul articol din KinetoBlog, te provocam să te gândeşti cât timp petreci zilnic aştezat. Sunt Adrian Resteman şi am revenit cu câteva sfaturi pentru a îmbunătăți postura celor care petrec foarte mult timp pe scaun:

1. Fii conștient că poți inspira și expira adânc, umflându-ți burta cu aer, și fă asta cât de des poți. Inspiră și expiră 30-40 de repetiții la fiecare oră.

2. Contractă mușchii fesieri pentru 1-2 secunde cât de des poți. De asemenea, ar fi ideal să reușești 30-40 de repetări o dată pe oră. Pare simplu, dar s-ar putea să rămâi surprins cât de solicitant e.

3. Contractă abdomenul! Fii conștient  că ai trunchi! Stând pe scaun pentru foarte mult timp, mușchii fesieri și abdomenul își pierd tonusul. Contractând abdomenul timp de 1-2 secunde, pentru un total de 30-40 de repetări/oră ar fi benefic.

4. Încearcă, dacă poți, și forma scaunului îți permite, să simți spătarul scaunului cu tot spatele, inclusiv zona lombară. Nu sta foarte mult timp aplecat înspre înainte!

5. Ridică-te la fiecare 30 de minute de pe scaun și fă câțiva pași!

Bineînțeles că putem intra mai detaliat în problemă și pot veni cu sfaturi mult mai multe și complexe, însă am considerat că acestea ar fi cele mai la îndemână și cele mai eficiente. Luând în calcul pauza lungă de blog, spun doar atât: statul jos este la fel de dăunător ca fumatul! 🪑=🚬

Photo credit: stonesriverchiropractic.com

Parteneri