Echipa noastră satelit, pregătită de antrenorii Răzvan Cenean (principal), Milorad Perović și Sergiu Popa (secunzi), a avut o primă parte a campionatului foarte reușită.
În întrecerea internă, Liga I, sportivii noștri au un bilanț de 17 victorii și un singur eșec, clasându-se pe primul loc la finalul sezonului regulat, la distanță de trei puncte față de ocupantele locurilor 2 și 3, respectiv Rapid București și Agronomia București.
Din punct de vedere statistic, U-Banca Transilvania 2 are câteva cifre interesante în această parte a campionatului:
Și din punct de vedere individual există câțiva sportivi remarcați din rândurile U-Banca Transilvania 2:
Lotul cu care U-Banca Transilvania 2 a abordat sezonul este format din sportivii Dragoș Axinte, Grațian Boldijar, Denis Chiorean, Darius Coste, Antoniu Darius Crainic, Mihnea Divoiu, Marian Alexandru Duică, Horea Mihai Orban, Alexandru Ștefan Pașca, Ștefan Socaciu, Dan Sucală, Alexandru Turdean, Toma Lungoci, Anton Rotaru, Tudor Todea, Modibo Diaby, Luca Domocoș, Ștefan Grasu și David Vida.
Înainte de suspendarea competițiilor, U-Banca Transilvania 2 urma să joace în semifinalele competiției cu CN Aurel Vlaicu, echipă ce a eliminat CS Universitatea Cluj în faza sferturilor de finală. Echipa noastră a fost calificată direct în semifinale.
Penultimul act urma să se dispute în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”, în 19, 24 și, dacă e cazul, 29 martie, însă cu certitudine aceste date nu vor fi respectate. În cealaltă semifinală se înfruntă echipele bucureștene Rapid și Agronomia.
Finalele se joacă, de asemenea, în același sistem ”cel mai bun din trei meciuri”, fiind programate în 3, 7 și, dacă este cazul, 10 aprilie.
După cum se observă, în Play-Off au acces două echipe satelit, U-Banca Transilvania 2 și BC CSU 2 Sibiu. Acestea au drept de a evolua până inclusiv în finală, însă nu vor avea drept de promovare, prin urmare primele două echipe din clasamentul final care nu sunt sateliți vor merge la turneul de promovare alături de ultimele două clasate din LNBM.
Vom vedea ce se va decide în privința reluării competiției și vom reveni cu informații de îndată ce acestea vor fi disponibile.